A trecut prin clipe de cosmar despre care a ales sa povesteasca pentru a atrage atentia asupra unei probleme importante: violenta domestica.
Jurnalista Andra Gavril a fost batuta de fostul iubit. Fosta prezentatoare de peste 10 ani a emisiunii ‘Jurnalul Cultural’ de la TVR a marturisit prin ce a trecut. Aceasta a fost batuta si umilita de un fost partener de viata. In prezent, Andra Gavril lucreaza la Casa de Producţie a postului public.
Andra Gavril a refuzat sa ii faca public numele, dar a mentionat ca nu e vorba de fostul sau sot, Petru Margineanu. Realizatoarea tv sustine ca relatia ei a fost lapte si miere. La scurt timp dupa ce a inceput, barbatul a inceput sa o abuzeze.
„La început e haios, atent, vesel, plin de pasiune, entuziast, doar ochi şi urechi şi promite că aşa va fi mereu. Treptat îţi câştigă încrederea, îţi află toate slăbiciunile, îţi spune câteva lucruri care te fac să vrei să îl protejezi, să îi dai putere, să îl aperi de oamenii răi care i-au distrus speranţa. Într-o zi îl prinzi cu o minciună. Urmează o criză de nervi pentru că ai aflat minciuna. Pe urmă vine o promisiune. Promisiunea nu e respectată niciodată. Apare în schimb amânarea. Apoi agresiunea verbală. Apoi umilirea. Minimizarea – nu eşti bună de nimic, eşti bătrână, eşti provocatoare, eşti vinovată pentru nervii mei, tu mă faci să fiu violent. Te izolează, îţi schimbă rutina, te controlează, vrea să ştie tot ce mişti. Îţi reproşează că te-ai schimbat şi că o minciună, o înjurătură, o vânătaie pentru că te-a strâns mai tare de mâini nu contează“, îşi începe Andra Gavril textul publicat pe Facebook, potrivit realitatea.net.
„Mâna e vânătă de sus până jos pentru că aseară a mai avut o criză. Te-a aruncat de colo-colo prin casă. Ai făcut un atac de panică, iar el a urlat la tine că eşti nebună şi îl înnebuneşti şi pe el. Când a văzut că nu mai poţi să respiri, că îl implori să te lase să ieşi pe uşa pe care a încuiat-o şi a băgat cheia în buzunar, că te învineţeşti în timp ce te strânge de gât, are un moment de mărinimie şi aruncă pe tine, pe jos unde zaci, apa dintr-un lighean de rufe. Îţi spune «handicapata dracu’ că iei un pumn de pastile şi m-ai înnebunit şi pe mine, uite!» Apoi îţi spune să te calmezi că e totul OK, iar el te iubeşte. Ce naiba, doar ştii că nu ar fi în stare să te omoare“, îşi continuă Andra Gavril mărturisirile.
Jurnalista Andra Gavril a fost amenintata de iubitul respectiv ca se sinucide. De frica, aceasta a acceptat sa se impace cu el si sa continue relatia. Din nefericire, lucrurile nu s-au indreptat. Ba mai mult, au fost la un pas de tragedie.
„Într-o seară trage nişte Ketamină şi i se rupe iar filmul. Intră într-o stare de letargie, iar când îşi revine urlă iar la tine. Încerci să fugi, să scapi. Te aruncă între scaunele maşinii şi demarează. Apoi frânează, apoi demarează, apoi frânează. Te aude cum te rostogoleşti printre scaune şi banchetă. Te aude că icneşti. Ştie că te loveşti la fiecare frână, la fiecare demaraj. Urlă «acum te potoleşti?» Scapi, alergi spre cel mai apropiat loc cu oameni. E un spital. Te doare tot şi urli în tine. Nu mai vezi, nu mai auzi, nu mai trăieşti.“
Andra Gavril a reuşit să pună capăt relaţiei abuzive, a mers la poliţie şi a cerut ajutorul unui terapeut. Jurnalista sustine că, atunci când le-a povestit prietenilor bărbatului problemele sale, aceştia i-au râs în nas.
„Sunt Andra. Am iubit un om care m-a călcat în picioare, care mi-a rupt sufletul pentru totdeauna, care mi-a spulberat încrederea în oameni, care m-a dezumanizat, care a încercat să mă omoare. Trupul este încă în viaţă. Sufletul m-a părăsit din decembrie 2017“, încheie jurnalista tulburătoarea mărturisire.