Jorge, la capătul puterilor: „Eu în cârje, soția nu vede cu ochiul stâng, Karina are nasul spart”

Publicat: 20 mart. 2023, 12:24 Autor: Dora Bazavan Vedete

Jorge este în cârje după recenta operație de ruptură de menisc la picior și pentru că nu era suficient prin ce trece, a mai dat de un necaz.

Artistul și prezentatorul TV a avut acum de furcă cu alte probleme de sănătate, de această dată pentru soția sa. Femeia de afaceri Ramona Prodea s-a confruntat timp de două săptămâni cu o problemă la ochi așa că a ajuns și ea la operație, căci doar se spune că un necaz nu vine niciodată singur. Și asta nu e tot!

Soția lui Jorge, de urgență la spital

“Ce se întâmplă cu familia noastră? Soția mea, am ajuns cu ea la spital de urgență, la spital, pentru că i s-a dezlipit retina. E cu mine în mașină acum, suntem fericiți că totul a decurs foarte bine. Însă eu cu două cârje, ea cu ochiul bandajat, aia mică a noastră, Karina, acum câteva luni, a primit o minge în nas, și are zgârciul dezlipit, mă duc cu ea la ORL, deci suntem familia faultată! Să nu aveți impresia că viața noastră este roz sau că noi trăim într-o bulă sau ceva. Avem și noi, ca toată lumea, tot felul de situații!”, le-a povestit Jorje urmăritorilor săi de pe Instagram.

Grija față de soția sa și de ceea ce i s-a întâmplat Ramonei, i-a dat puține palpitații lui Jorge, mai ales că cei doi se susțin reciproc și se îmbărbătează unul pe celălalt în astfel de situații. Ramona Prodea l-a însoțit pe Jorge la spital în ziua operației sale la genunchi, așa că soțul ei i-a fost alături atunci când ea s-a operat la ochi.

Ce se întâmplă acum în familia lui Jorge

Contactat de Ciao.ro, Jorge ne-a declarat că situația este acum sub control.

“Da. Operația a ieșit bine. Acum două zile am fost să îi scoată bandajele. E un miracol că a găsit loc la cel mai bun doctor și așa din scurt. Simțea de vreo două săptămâni că ceva nu e în regulă. În prima fază, a crezut că e doar stresată și obosită și îi apărea o pată pe ochi seara. De la o zi la alta creștea acea pată și am mers la un control la care doctorul a trimis-o direct la urgență. Avem o perioadă interesantă. Eu operat la genunchi, merg cu cârjele, soția operată la ochi și nu vede cu ochiul stâng, Karina are nasul spart de la o minge luată în față de la un coleg isteț. Ce să mai zic. Doar ‘Facă-se voia ta, Doamne!’”, ne-a spus Jorge.

Jorge nu este gelos

Faimosul Jorge și soția sa, Ramona Prodea sunt căsătoriți de 9 ani și au o relație frumoasă. Dacă în relația lor planează sau nu gelozia, am aflat la un moment dat pentru Ciao.ro că artistul nu este gelos.

“Nu sunt și nu am fost niciodată gelos. Treaba asta cu gelozia are legătură cu încrederea ta în tine și cu stima de sine. E aiurea în zilele de azi, că nu mai poți să faci sau să primești un compliment că imediat oamenii se simt amenințați sau se aprind de gelozie. Chiar am trăit o experiență de genul care m-a marcat”, ne-a spus Jorge, de la care am aflat și motivul pentru care pornesc certurile la el acasă.

“Avem deja o relație specială și o conexiune puternică. Plus că noi suntem atât de focusați pe țelurile noastre că nici nu ne pasă de ce vine dinspre exterior. Rămânem în Universul nostru. De obicei ne certăm când îi este ei foame. Cam mereu când îi trece ora ei de masă și nu a mâncat. Jur că apare demonul și se manifestă. E rea de foame. Și prefer să fiu atent la treaba asta ca să nu ne certăm”, ne-a povestit Jorje într-un interviu de acum ceva timp pentru Ciao.ro.

Publicat: 20 mart. 2023, 12:24 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă
×