În urmă cu o săptămână, Ioana Năstase trecea prin clipe cumplite după ce Ilie Năstase a agresat-o în casa în care locuiau împreună. Bruneta a sunat speriată la 112 la acel moment și din fericire oamenii legii au acționat la timp. Recent, după ce lucrurile s-au mai liniștit în viața acesteia, Ioana a povestit cum au decurs lucrurile și de ce s-a ajuns în acest punct.
Ioana și Ilie Năstase păreau că au un cuplu bine sudat și nimic nu prevestea tragedia prin care bruneta a trecut.
Agresiunea la care Ioana a fost supusă de soțul său s-a produs în Complexul Stejarii, acolo unde cei doi soți locuiau atunci când veneau în Bucureşti.
Recent, femeia a povestit coșmarul prin care a trecut imediat după sărbătorile de iarnă. Ioana Năstase a mărturisit faptul că s-a trezit dintr-o dată luată la palme de fostul tenismen.
După ce au apărut în presă primele informații despre agresiune, s-a speculat că Nick Rădoi, fostul iubit al brunetei, ar fi fost motivul izbucnirii violente a lui Ilie Năstase. Soția tenismenului a negat însă aceste lucruri și explică faptul că ea nu i-a dat niciodată motive pentru un astfel de comportament.
”Este o prostie ce s-a scris, cum că motivul conflictului ar fi fost Nick Radoi. Eu am venit de la munte unde petrecusem onomastica cu prietena mea din copilărie. Am ajuns în Bucureşti, am luat masa în oraş cu Ilie, apoi ne-am întors în Stejarii. Am văzut încă de la masă că era nervos, dar nu am dat importanţă.
Am ajuns acasă şi… am rămas şocată. O ploaie de palme! Folosesc aceşti termeni ca să păstrez cât de cât decenţa. Nu mi s-a întâmplat aşa ceva în viaţa mea. Pentru că nu ştiam dacă mai ies vie, am chemat poliţia. Am ieşit pe uşă, m-am urcat în maşină şi am plecat direct spre Constanţa.
Eu nu i-am dat lui nici un motiv pentru acest comportament, însă pot să spun că este un om extrem de influenţat. Sunt anumite persoane care au influenţă asupra lui, iar aici nu vorbesc de prieteni, pentru că prietenii lui mă respectă. Prefer să tac, nu zic mai multe. Dar nu i-am dat motive să se comporte aşa. Tind spre divorţ. Voi vedea perioada următoare ce voi face clar. Deocamdată încerc să mă liniştesc”, a detaliat Ioana Năstase pentru Click!
Mai mult decât atât, Ilie Năstase nu ar fi fost la prima abatere de acest gen, dar cu toate acestea Ioana nu i-a făcut plângere soțului său. Fostul tenismen ar mai fi bătut-o pe Ioana, la scurt timp după cununia civilă din aprilie 2019.
La acel moment Ioana Năstase anulase nunta, însă fostul sportiv a făcut presiuni mari pentru împăcare, iar într-un final bruneta a cedat, iar nunta a avut loc.
Sursă foto: Arhivă Ciao