S-au plăcut, s-au luat din iubire, dar… cu o condiție! Ce scrie în contractul prenupțial al unui cuplu-vedetă de peste Ocean. Mulți ar găsi lucrul acesta bizar, însă în condițiile în care regula este încălcată, se ajunge imediat la divorț.
Un cuplu-vedetă a creat o întreagă vâlvă în mediul online, dar și la emisiunile mondene de peste hotare, când au anunțat că au o condiție foarte bine stabilită în contractul prenupuțial. În condițiile în care această condiție va fi încălcată, atunci se va ajunge la un divorț imediat. În situația aceasta se află cuplul format din Nicole Kidman și Keith Urban, care au două fetițe împreună. După anul 2001, când mariajul cu actorul Tom Cruise a ajuns la un final, a început întrevederi cu artistul Keith Urban. Înainte să se căsătorească în anul 2006, s-a asigurat că vedeta nu se va mai întoarce niciodată la consumul abuziv de substanțe interzise, regula fiind stipulată chiar în contractul prenupțial.
Astfel, în condițiile în care Keith Urban este prins că ar consuma substanțe interzise, mariajul se anulează imediat. De asemenea, în condițiile în care se ajunge la divorț, custodia copiilor este comună, însă artistului nu i se va oferi dreptul de a scoate fetițele din țară, arată cheatsheet.com. De asemenea, potrivit sursei citate, artistul ar putea primi câte 600.000 de dolari anual, pentru fiecare an în care sunt împreună, în condițiile în care nu consumă nici băuturi alcoolice sau narcotice.
Nicole Kidman este căsătorită cu Keith Urban, din 2006, și au împreună două fiice, Sunday Rose, de 12 ani, și Faith Margaret, de 10 ani. Vedeta australiană are şi doi copii adoptaţi – Isabella, în vârstă de 24 de ani, şi Connor, în vârstă de 22 de ani – cu fostul ei soţ, Tom Cruise, cu care a fost căsătorită în perioada 1990 – 2001.
Nicole Kidman a format un cuplu și cu Lenny Kravitz, aceștia logodindu-se în 2003, însă relația celor doi a fost de scurtă durată. Actrița are o avere de 250 de milioane de dolari.
Sursă foto: capturi video Youtube