Imagini în premieră cu cel mai iubit artist din Generația de Aur, după ce și-a făcut ”transplant de față”. Are 60 de ani, dar operațiile estetice l-au întinerit peste noapte

Publicat: 26 ian. 2021, 20:06 Autor: G. M. Vedete

Aurel Moldoveanu, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști de la noi, arată impecabil la cei 60 de ani!

Artistul a fost și este extrem de atent la imaginea sa. Are o alimentație echilibrată, astfel încât să nu depășească greutatea ideală pentru el, iar pragul clinicilor de înfrumusețare le calcă ori de câte ori simte nevoie. Așa se explică și faptul că, la cei 60 de ani ai săi, cântărețul are un chip neted, ferm, și abia dacă se observă vreun rid.

Aurel Moldoveanu, suprins la mall

Despre operațiile estetice ale lui Aurel s-a discutat multă vreme în presă, cârcotașii susțineau că nu și-ar fi făcut doar injecții cu botox pentru estomparea ridurilor, ci ar fi optat și pentru un lifting facial. În trecut, și fanii artistul i-au lăsat mesaje pe conturile lui de socializare în care-i scriau că se observă schimbarea pe care și-a făcut-o la nivelul feței, unii admirându-l, alții spunându-i că a exagerat.

Ei bine, cum arată Aurel Moldoveanu în realitate, la cei 60 de ani ai săi? CIAO.ro vă prezintă imagini exclusive cu artistul, surprins, la un hypermarket dintr-un mall din Capitală, zilele trecute. Aurel, îmbrăcat “tinerește” am putea spune, a ieșit să cumpere pâine și alte câteva produse. Îmbrăcat în negru, și cu masca de protecție, artistul a intrat în magazin și s-a oprit direct la raiounul cu pâine. Mai apoi, a mai căutat câteva produse printe rafturi și a ieșit repejor din magazin.

Deși masca îi acoperea mai bine de jumătate din chip, pe frunte, la ochi și la gât, căci purta un tricoul destul de decoltat, se putea observa pielea netedă, bine întinsă!

Aurel Moldoveanu, tată la 59 de ani

Artistul a devenit tată, la 59 de ani. Soția lui, cu care s-a căsătorit în secret, (așa cum a anunțat, în exclusivitate, Cancan.ro, site-ul nr 1 în România), în toamna lui 2018, Andreea Cristiana, mai mică decât el cu aproximativ 30 de ani, a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, la finele anului 2018.

Anunțul a fost făcut chiar de cântăreț în cadrul unui concert de-al său. Prezent la Sărbătoarea Bujorului de Munte din comuna Șaru Dornei, în iunie 2019, Aurel Moldoveanu le-a spus spectactorilor, chiar în timpul concertului, cât de împlinit este de când a venit pe lume copilul său: “Am un băiat în vârstă de 7 luni, pe nume Mihail”.

 

 

 

Publicat: 26 ian. 2021, 20:06 Autor: G. M. Vedete
Autor: G. M.
Este redactor online pe zona Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN....
Pe aceeași temă