Iarna s-a întors! Alertă meteo de viscol în mai multe județe

Publicat: 25 ian. 2021, 09:43 Autor: Elena Arhiva
Iarna s-a întors! Alertă meteo de viscol în mai multe județe

informare de vânt puternic intră în vigoare în această dimineață de la ora 10.00. Potrivit meteorologilor, cea mai mare parte a ţării va fi afectată, pe parcursul zilei, de intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h.

Alerta vine la câteva ore după ce meteorologii au emis o alertă de cod galben si cod portocaliu de ninsori și viscol.

La munte precum şi în regiunile nord-vestice, centrale, sudice şi sud-estice vor fi intervale în care rafalele vor depăşi 55…65 de km/h şi izolat 70 km/h. În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1800 m, rafalele vor depăşi 80…100 km/h.

Până la ora 10.00 sunt în vigoare un cod portocaliu și un cod galben pentru ninsori și viscol puternic.

INFORMARE METEOROLOGICĂ
 
Interval de valabilitate: 25 ianuarie, ora 10:00 – 25 ianuarie, ora 22:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului

În intervalul menționat, vor fi intensificări temporare ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar la munte, precum și în regiunile nord-vestice, centrale, sudice și sud-estice vor fi intervale în care rafalele vor depăși 55…65 de km/h și izolat 70 km/h.
În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1800 m, rafalele vor depăși 80…100 km/h.
Notă: Temporar va ninge în zona de munte și pe arii restrânse în regiunile intracarpatice.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN
Interval de valabilitate: 24 ianuarie, ora 22:00 – 25 ianuarie, ora 10:00
Fenomene vizate și zone afectate: intensificări ale vântului în Banat, zona Carpaților Occidentali și Meridionali; ninsori viscolite și local moderate cantitativ în zona montană înaltă a Carpaților Meridionali și Occidentali

În intervalul menționat, în zona Carpaților Occidentali și Meridionali, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 80…90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă a Carpaților Meridionali, rafalele vor depăși 100 km/h și va fi viscol.
Temporar va ninge în zona Carpaților Occidentali și Meridionali, iar la altitudini de peste 1800 m, ninsorile vor fi moderate cantitativ (în general 15…20 l/mp) și se va depune strat nou de zăpadă consistent.
În Banat, vor fi perioade în care rafalele vântului vor depăși 55…65 de km/h și izolat 70 km/h.
          Notă: Spre dimineață, în regiunile vestice ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 24 ianuarie, ora 22:00 – 25 ianuarie, ora 10:00
Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului, viscol puternic, vizibilitate redusă
Zone vizate: Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1800 m

În intervalul menționat, la altitudini de peste 1800 m în Carpații Meridionali vor fi intensificări susținute ale vântului, cu rafale de peste 100…120 km/h, va ninge moderat cantitativ, iar ninsoarea va fi puternic viscolită și vizibilitatea va scădea sub 50 m.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 25 ian. 2021, 09:43 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă