Gwen Stefani și Blake Shelton s-au logodit după 5 ani de relație

Publicat: 29 oct. 2020, 11:49 Autor: Andreea Voicu Vedete

Fericire mare pentru o artistă celebră de peste hotare! Gwen Stefani a fost cerută în căsătorie de către partenerul ei, Blake Shelton, după cinci ani de relație.

După cinci ani de relație, artista Gwen Stefani și Blake Sheton s-au logodit. Anunțul a fost făcut chiar pe rețelele de socializare, unde și-a arătat și inelul de logodnă pe care l-a primit de la partenerul ei. Imaginea a strâns peste un milion de aprecieri din partea urmăritorilor, dar și o mulțime de comentarii siropoase din partea acestora. Cei doi au împreună foarte multe colaborări muzicale, fiind cunoscuți pentru duetul ”Nobody but you”, care a ajuns pe locul 1 în topul Billboard’s Country Airplay și Happy Anywhere.

În urmă cu cinci ani, celebra cântăreață anunța că divorțează de Gavin Rossdale, după o relație de 13 ani. Au împreună trei copii: Kingston, în vârstă de 14 ani, Zuma, 12 ani, și Apollo, 6 ani. Tot în anul 2015, actualul ei partener, Blake Shelton, divorța de Miranda Lambert. El a mai fost căsătorit timp de trei ani, între 2003 și 2006, cu Kaynette Williams.

Gwen Stefani anunța în 2018 că se retrage din industria muzicală

Când nu este mamă, este la studio. Și invers. Se pare că artista nu mai poate face față la un astfel de program încărcat. Așa că a decis să renunțe la muzică și să devină o mamă casnică. Gwen Stefani a susținut în luna iunie o serie de concerte la Zapos Theatre din Las Vegas.

Înainte de ele, cântăreața a sugerat că se gândeşte să renunţe la cariera sa muzicală: „Este perfect pentru mine să pot să susţin show-urile la Las Vegas, este un lucru perfect pentru mine ca mamă, dar şi din punct de vedere creativ”, a marturisit Gwen Stefani.

Din cauza turneului, artista nu mai are timp să se ocupe de copiii săi. Așa că a decis că educația micuților este mai importantă. Stefani a acceptat să meargă în cel mai recent turneu al său, organizat în 2016, după divorţul de muzicianul britanic Gavin Rossdale, pentru că a avut „o criză personală şi a simţit cum muzica se revarsă din ea”.

Sursă foto: captură video youtube

Publicat: 29 oct. 2020, 11:49 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă