Cristina Cioran a așteptat ani buni să devină mămică, iar acum se bucură cu vârf și îndesat de această ipostază.
Pe de altă parte, Cristina Cioran nu face rabat la nimic din ce ar putea însemna beneficiu care vine la pachet cu acest moment special din viața ei. Problemele încep să apară atunci când are senzația că „dispune” de mai multe drepturi decât prevede legea.
Zilele trecute, actrița a fost surprinsă de colegii noștri, paparazzi ciao.ro, în momentul în care și-a împărțit ziua în acțiuni ortodoxe și acțiuni mai puțin ortodoxe. De exemplu, putem spune că depășirea autobuzului pe linia de tramvai este total neortodox, pe de altă parte, faptul că parchează fix în fața ARCUB trece ca fiind o acțiune ortodoxă girată cumva de statutul ei de viitoare mămică.
Iată, așadar, cum cele spuse mai sus își găsesc corespondent în realitatea aplicată și ne duce cu gândul la faptul că, totuși, Cristina Cioran se grăbea și că povestea surprinsă de colegii noștri este o situație izolată. Altfel… trecem mai departe în subiect și cinstit este să dăm Cezarului ce este al Cezarului.
Se vede clar din fotografii că actrița Cristina Cioran este, la cei 43 de ani, o gravidă superbă, o femeie care știe să-și poarte sarcina. În ziua în care a fost surprinsă de paparazzi, blonda actriță purta o rochie mulată, scurtă, o piesă vestimentară care copia perfect forma burticii de gravidă.
Cristina Cioran și iubitul ei, Alexandru Dobrescu, anunțau în luna martie a acestui an că vor deveni părinți. „Am intrat în trimestrul doi, sunt însărcinată în patru luni. În septembrie ar trebui să nasc. Vreau să fie zodia Fecioară. Sper să fie fetiţă. Aşa zice lumea, pentru că mi-a fost rău. Am avut pofte în prima lună, mâncam şi masa, că luam nişte vitamine. Mi-e teamă ca voi lua multe kilograme. Fac şi un tratament cu hormoni, pentru ca e indicat la vârsta mea”, anunța vedeta, în emisiunea „Vorbeşte lumea”, de la Pro TV, unde primise o rubrică la vremea respectivă.
„Sunt foarte emoţionată! Trei luni de zile nu am putut să mă bucur, mi-a fost frică să nu pierd sarcina. Am rămas foarte repede însărcinată, deşi am 43 de ani. Nu-mi vine să cred, sunt foarte fericită. Nu am vrut să spun până acum, pentru că mi-a fost frică, am zis să trec cu bine de primele luni. Mă simt extraordinar. După ce am aflat însă, săptămâna trecută, rezultatul analizelor, abia atunci am început să mă bucur cu adevărat”, conchidea actrița la vremea respectivă.