GOPO 2018: Cum arată lista câștigătorilor. „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu, este marele câștigător

Publicat: 28 mart. 2018, 15:17 Autor: Echipa Ciao.ro News 3
GOPO 2018: Cum arată lista câștigătorilor. Un pas în urma serafimilor, de Daniel Sandu, este marele câștigător

"Un pas în urma serafimilor", de Daniel Sandu, este de departe marele câștigător al ediției cu numărul 12 al galei GOPO.

„Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu, este de departe marele câștigător al ediție cu numărul 12 al galei GOPO, care s-a desfășurat la Teatrul Național București. Alături de el, pe lista câștigătorilor mai apar Diana Spătărescu, din „Fixeur”, sau Andreea Popa, pentru filmul „6,9 pe scara Richter”. Despre fiecare, vom discuta în materialul următor.

Așa cum spuneam încă de la început, marele câștigător este „Un pas în urma serafimilor”, care a obținut 8 trofee, dar și un premiu din partea Romanian Society of Cinematographers, pentru cea mai bună imagine, decernat lui George Dăscălescu.

Pe locul 2, din punctul de vedere a numărului de premii obținute, îl găsim pe ”6,9 pe scara Richter”, de Nae Caranfil, care a primit, marţi seară, cinci trofee Gopo. George Mihăiţă şi Vladimir Găitan au primit premiul pentru întreaga carieră, iar actrița Sanda Toma şi operatorului de imagine şi producătorului Ion Marinescu au fost premiați pentru întreaga activitate.

Premiul publicului pentru producțiile autohtone cu cel mai mare succes în 2017 a mers către „Octav” (regia Sergiu Celibidachi) şi către „Ghinionistul” (regia Iura Luncaşu).

Lista completă a câștigătorilor al Premiilor GOPO 2018

Cel mai bun film: „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu, producător: Ada Solomon, Ioana Drăghici (HiFilm Productions)

Cel mai bun regizor: Daniel Sandu, pentru „Un pas în urma serafimilor”

Cel mai bun actor în rol principal: Vlad Ivanov, pentru rolul preotului Ivan din filmul „Un pas în urma serafimilor”

Cea mai bună actriţă într-un rol principal: Diana Cavaliotti, pentru rolul Ana din filmul „Ana, mon amour”

Cel mai bun actor într-un rol secundar: Ali Amir, pentru rolul Aid din filmul „Un pas în urma serafimilor”

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar: Diana Spătărescu, pentru rolul Anca Răşcanu din filmul „Fixeur”

Cel mai bun scenariu: Daniel Sandu pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”

Cea mai bună imagine: George Dăscălescu, pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”

Premiul Romanian Society of Cinematographers, acordat de Asociaţia Română a Operatorilor: George Dăscălescu, pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”

Cel mai bun montaj: Dana Bunescu, pentru filmul „Ana, mon amour”

Cel mai bun sunet: Aleksander Simeonov, Tamas Szekely, Florin Tăbăcaru, Alexandru Dumitru, pentru filmul „6,9 pe scara Richter”

Cea mai bună muzică originală: Nae Caranfil, Bogdan Dimitriu, Liviu Mănescu, pentru filmul „6,9 pe scara Richter”

Cele mai bune decoruri: Andreea Popa, pentru filmul „6,9 pe scara Richter”

Cele mai bune costume: Doina Levintza şi Adina Bucur, pentru filmul „6,9 pe scara Richter”

Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură: Cătălin Ciutu, Dana Roşeanu şi Iulia Roşeanu pentru filmul „6,9 pe scara Richter”

Cel mai bun film de debut: „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu (producător: Ada Solomon, Ioana Drăghici, Hi Film Productions)

Cel mai bun documentar: „Planeta Petrila”, Regia: Andrei Dăscălescu, producător: Anamaria Antoci, Hanka Kastelicova, Alina David (FilmLab, HBO Europe, HBO România)

Cel mai bun scurtmetraj: „Scris/Nescris”, producător: Anamaria Antoci, Adrian Silişteanu (4 Proof Film), regia: Adrian Silişteanu

Tânără speranţă: Ştefan Iancu, pentru rolul din filmul „Un pas în urma serafimilor”

Premiul pentru întreaga carieră: actorii George Mihăiţă şi Vladimir Găitan

Premiul pentru întreaga activitate: actriţa Sanda Toma şi operatorul de imagine şi producătorul Ion Marinescu

Premiul special: criticul şi istoricul de film Bujor T. Rîpeanu

Cel mai bun film european: „Despre trup şi suflet/ On Body and Soul” (r. Ildikó Enyedi), Ungaria, distribuitor: Bad Unicorn

Premiul publicului pentru filmul cu cei mai mulţi spectatori în 2017: „Octav” (Spectatori: 57.813 / Încasări: 863.013 lei), regia: Sergiu Celebidachi, distribuitor: Oblique Media

Premiul publicului pentru filmul cu cele mai mari încasări: „Ghinionistul” (Încasări:1.007.284 lei / Spectatori: 53.898), regia: Iura Luncaşu, distribuitor: Vertical Entertainment

Publicat: 28 mart. 2018, 15:17 Autor: Echipa Ciao.ro News 3
Pe aceeași temă
×