Vara trecută a stat sub semnul amorului dintre Gina Pistol și Smiley. O relație despre care niciunul dintre ei nu vorbește deschis, însă o relație desconspirată de revista noastră.
În ciuda pasiunii și al amorului nebun care pare să existe între cei doi, apropiații spun că viața lor împreună nu se desfășoară, încă, asemenea unei familii. Ceea ce vor ei să spună este faptul că Gina și Smiley nu s-au mutat împreună.
Să fie oare, aceasta, dorința expresă a blondei care, nu demult, povestea cât de mult îi plac relațiile la distanță.
”Îmi plac relațiile la distanță. Îmi plac… Știi cum e… Am momente când simt nevoia să fiu doar eu cu mine, când vreau să-mi pun niște măști pe față sau pe păr.
Sau poate vreau să-mi umplu cada cu spumă și să ascult muzica mea preferată. Astea sunt momentele mele, iar eu consider că le merit”, declara Gina Pistol acum ceva timp.
Smiley si Gina Pistol se iubesc! Smiley (34 ani) – Andrei Tiberiu Maria, pe numele său din buletin – a ajuns o vedetă atât de mare, încât, parcă nu își mai permite, chiar și dacă ar vrea, să aibă o iubită oficială. Supără fanele și îi scade popularitatea, așa i-a zis echipa de PR. În viziunea lor, el trebuie să se ascundă și să mintă că e singur, parcă ar fi robot, săracu’. Pe de altă parte, acum și schimbând la foc continuu partenerele, na, nu-i nici asta frumos! ?
Vezi aici cum i-am surprins pe cei doi impreuna!