Gina Pistol, revoltată: ”Cât de nebună să fiu să-mi injectez în perioada asta…”

Publicat: 24 nov. 2020, 09:08 Autor: Andreea Voicu Vedete

Gina Pistol a explicat ”misterul” buzelor umflate. Acuzată că și-ar fi injectat botox sau acid în buze în timpul sarcinii, Ginuța le-a explicat urmăritorilor de ce are, de fapt, buzele umflate.

Prin intermediul unui Instastory, Gina Pistol le-a explicat urmăritorilor săi care este, de fapt, adevărul din spatele buzelor umflate pe care le are. Ginuța ar fi fost acuzată că și-ar fi injectat acid hialuronic sau botox în buze, deși adevărul este cu totul altul. Așa cum a explicat și prezentatoarea de la ”Chefi la Cuțite”, în perioada sarcinii nu are voie să meargă la cabinetul medicului estetician pentru a-și face ”îmbunătățiri”. Mai mult decât atât, Gina mărturisește că buzele sale arată așa din cauza sarcinii.

”O să clarific aici totul, că nu am timp să răspund la toate mesajele de pe Instagram. Unu la mână, eu de când m-am operat, acum câțiva ani, mi-am tăiat buza ca să scot din țesut și ca să scot soluția injectată, iar de atunci nu mi-am mai injectat absolut nimic în buză. Doi la mână, cât de nebună să fiu să-mi injectez în perioada asta, însărcinată fiind, ceva în buze. Și nu cred că există doctor estetician care să facă asta. Și trei la mână, buzele sunt umflate pentru că…sarcina!”, a spus Gina Pistol pe Instastory.

Gina Pistol s-a accidentat într-un moment de neatenție

Gina Pistol a reușit să își îngrijoreze fanii, după ce le-a povestit acestora faptul că s-a dezechilibrat și a căzut. Șocul pe care l-a suferit frumoasa prezentatoare TV a fost unul atât de mare încât, în acel moment nu a mai putut să facă nimic. Din fericire nu s-a întâmplat ceva grav, însă lovitura i-a provocat semne care vor rămâne ceva timp pe corp.

Gina Pistol a publicat recent pe pagina sa de Instagram mai multe filmulețe în care le povestește internauților pățania prin care a trecut. Blondina s-a ales cu câteva vânătăi de toată frumusețea, însă partea bună a lucrurilor este că nimic grav nu s-a întâmplat.

„Când am spus că mă doare … uitați-vă ce minunăție de vânătaie mi-am făcut. Plus că este și foarte umflată zona, plus genunchiul”, a povestit vedeta pe Instagram.

Sursă foto: Instagram Gina Pistol, capturi video youtube

Publicat: 24 nov. 2020, 09:08 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă