Vaticanul cere explicaţii după ce contul oficial de Instagram al Papei Francisc a apreciat fotografia unui model brazilian îmbrăcat sumar. Natalia Garibotto a glumit că va ajunge în Rai după ce fotografia sa a primit apreciere de pe contul oficial al Suveranului Pontif.
Compania care administrează contul Nataliei Garibotto a profitat la maximum de publicitate şi a redistribuit imaginea pe propriul cont de Instagram, glumind că a primit „binecuvântarea oficială a papei”.
La rândul ei, Natalia Garibotto, care are 2,4 milioane de urmăritori pe Instagram, a glumit: „Cel puţin mă duc în Rai”.
View this post on Instagram
O investigaţie este în curs pentru a se stabili cum a ajuns să fie apreciată fotografia respectivă, a transmis Agenţia Catolică de Ştiri, citând surse din apropierea biroului de presă al Vaticanului. Diferitele conturi sociale ale Papei sunt gestionate de mai multe persoane.
Putem exclude faptul că like-ul a venit de la Papa Francisc. Am apelat la Instagram pentru explicaţii, a declarat pentru The Guardian un purtător de cuvânt al Vaticanului.Papa Francisc este extrem de popular pe reţelele de socializare, contul său oficial de Instagram fiind urmărit de 7,4 milioane de persoane. Contul nu urmăreşte alte conturi.
Pe Twitter, Papa este urmărit de 18,8 milioane de persoane. În 2017, a fost cel mai popular lider mondial pe platforma de socializare. Suveranul Pontif pune însă foarte rar, el însuși conținut pe social media, scrie digi24.ro.
„El, de exemplu, aprobă tweet-urile – dar nu like-urile – şi în foarte rare ocazii a spus că ar dori să transmită un mesaj în cazul unei situaţii de urgenţă. Deci, el nu ar avea nimic de-a face cu asta – este vorba despre departamentul de comunicare, a declarat Robert Mickens, editorul din Roma al ediţiei în limba engleză a cotidianului catolic La Croix.
Sursa foto: Instagram