Fratele Mădălinei Manole, momente grele. Bărbatul a mai pierdut o fiinţă dragă din viaţa lui

Publicat: 28 iun. 2021, 11:04 Autor: Hermina Hagianu Vedete
Fratele Mădălinei Manole, momente grele. Bărbatul a mai pierdut o fiinţă dragă din viaţa lui

Familia Mădălinei Manole pare lovită de un blestem! Fratele regretatei artiste a făcut un anunţ dureros pe reţelele de socializare! Se pare că, după 20 de ani de căsnicie, bărbatul şi partenera lui s-au despărţit. Cei doi au împreună şi un băiat, pe nume Mihai.

Marian Manole a fost întotdeauna activ pe reţelele de socializare, iar atunci când a simţit să transmită un mesaj nu s-a sfiit să împărtăşească ce simte cu prietenii să virtuali.

Recent, acesta a explicat de ce mama copilului său nu mai apare cu el în poze. Se pare că cei doi s-au separat în 2017.

”Am învățat să trăiesc singur”

”Sunt câteva doamne, care, din curiozitate, cred, mă tot întreabă de ce în postări nu apare și soția! Cu amabilitatea care mă caracterizează, le răspund pe scurt! Aici este vorba despre Mădălina! Sora mea! Despre viața ei și destinul ei! Aproape în totalitate! Cu mici excepții! Nu am de ce să-mi ascund viața personală, dar nici sa o pun pe tapet cu lux de amănunte! Nu cred că interesează multă lume! Poftiți! Într-una din fotografii apare și mama lui Mihai, femeia care a stat închisă în cușca leilor

(leii fiind eu și Mihai) timp de peste 20 ani și care după moartea mamei și a exprimat dorința de a părăsi cușca, deși leii erau pașnici! Dragii mei, am pierdut în viață persoane dragi mie, cam tot ce iubeam! O căsnicie în plus sau în minus nu mai contează! De ceva timp am învățat să trăiesc singur! La început a fost greu, dar, ulterior, te obișnuiești! Singurătatea doare, dar nu ucide! Cel puțin pe mine! Sper că am mulțumit cu răspunsul meu”sopra signore curiose”!”a scris Marian Manole într-o postare publică pe contul lui de socializare.

Marian Manole nu îşi găseşte liniştea

În urmă cu zece ani, Mădălina Manole a încetat din viață. Nimeni nu se aștepta ca artista să dispară dintre noi atât de repede și nici în modul în care a murit. În noaptea de 14 iulie 2010, ea a fost găsită fără suflare, în holul casei din Otopeni. Varianta oficială este că ea s-a sinucis pe fondul unei depresii. Deși, varianta a fost contestată de părinți și frate. Marian Manole susține faptul că sora lui, regretata artistă, nu s-ar fi sinucis, așa cum s-a spus inițial, ci ar fi fost omorâtă, lucru pe care l-ar susține și mai mulți criminaliști.

”Bună dimineața, dragi fani ai MĂDĂLINEI MANOLE de pe contul meu și de pretutindeni! Am să scriu un mesaj scurt celor care sunt adepții sinuciderii și lasă comentarii aici, în sensul ăsta! Dragii mei, dacă ati iubit-o, așa cum spuneți, nu mai spuneți despre ea: „săraca, era slabă de înger”, „săraca, cine știe ce a împins-o să facă gestul”, ”nu avea credință destulă”, „suferea după fostul soț”, „era depresivă” și multe altele! Eu, ca frate, am cunoscut-o mult mai bine decât dumneavoastră… și nu cred în sinucidere! (…) Plus de asta, sunt oameni avizați, criminaliști de profesie, care au cercetat cazul și au spus că este omor! Din respect pentru Mădălina, dacă ați iubit-o, nu-i pătați memoria, așa cum au făcut cei care stau acum în casa ei! Pe 14 iulie este ziua ei de naștere și de moarte! Vreau să mă ocup de memoria ei în liniște”, a postat fratele regretatei Mădălina Manole pe contul său de Facebook, citează Antena Stars.

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 28 iun. 2021, 11:04 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă