Fotograful turc Ara Guler a murit la 90 de ani. Era supranumit „Ochiul Istanbulului”

Publicat: 18 Oct. 2018, 17:08 Vedete

Fotograful turc Ara Güler, ale cărui fotografii simbol cu Istanbulul au făcut înconjurul lumii, a murit miercuri seară, la vârsta de 90 de ani.

Fotograful turc Ara Guler a murit la 90 de ani.  Născut pe 16 august 1928, şi-a început cariera ca fotograf la ziarul „Yeni Istanbul” în 1950, apoi la Hürriyet, înainte de a lucra pentru mass-media internaţionale, precum Time-Life sau Paris Match.

Fotograful, supranumit „Ochiul Instanbulului”, a ştiut să capteze sufletul metropolei turce de-a lungul a trei sferturi de veac, cu scene în negru şi alb ale vieţii cotidiene, de la pescarii de pe malul Bosforului la micii negustori şi muncitori.

„Oamenii mă numesc „fotograful Istanbulului”. Dar eu sunt un cetăţean al lumii. Un fotograf al lumii”, a replicat el într-o zi.

Meseria i-a permis de fapt să călătorească prin lume, de pe continentul african până în Afganistan, dar mai ales prin Turcia natală. Fotografiile sale au fost adunate în numeroase lucrări, păstrate într-un loc meritat în librăriile din ţară.

Continuarea articolului »

Publicat: 18 Oct. 2018, 17:08 Vedete
Pe aceeași temă