Florin Chilian, despre violențele aplicate fostei iubite: „Au venit cei de la SMURD și au făcut constatare”

Publicat: 12 nov. 2022, 18:49 Autor: Camelia Vedete

Florin Chilian, despre violențele aplicate fostei iubite. Florin Chilian este invitat în podcastul „ALTCEVA cu Adrian Artene”, difuzat astăzi, 12 noiembrie, începând cu ora 19:00.

Dialogul din cadrul interviului este unul spumos, așa cum artistul Florin Chilian și-a obișnuit audiența. Pe lângă sensibilitatea de care dă dovadă în compoziția muzicală, cantautorul demonstrează că are și umor. Ba mai mult, Florin Chilian tratează cu seriozitate subiectele de maximă importanță!

Florin Chilian, despre violențele aplicate fostei iubite

Unul dintre aspectele dezbătute în cadrul podcastului „ALTCEVA”, a fost scandalul dintre Florin Chilian și presupusa corecție fizică pe care acesta ar fi aplicat-o fostei iubite, Ana Maria Georgescu, în anul 2006.

După mai bine de un deceniu și jumătate de la controversatul eveniment, artistul a făcut lumină, în podcastul „ALTCEVA cu Adrian Artene”, difuzat de la ora 19:00 pe canalul dedicat.

Ce bătaie, ce borduri în cap?!”

„Este o poveste, nu pot să o spun pe de-a întregul, pentru că nu vreau, n-am făcut-o atunci, nu vreau să o fac nici acum. Dacă eu mă apucam să spun care e adevărul, pot să vă spun doar atât. Există un serial, dar nu interesează pe nimeni, pentru că știrea urâtă e aia – «Chilian bate femei!».

Trebuie să fii nebun, la ce gură am, îți zic o propoziție, nu mai ieși din casă o lună. Există acolo că au venit SMURD și au făcut constatare, că se face fișă. I-am dat un Piramidon, că era speriată. Ce bătaie, ce borduri în cap?!  Eu eram în proces cu Guvernul pe drepturile de autor, proces pe care l-am și câștigat!”, a declarat Florin Chilian în podcastul „ALTCEVA cu Adrian Artene”.

 „Pe mine m-a ajutat scandalul acela…”

„Și eu am tăcut, pentru că pe mine m-a ajutat scandalul acela, ți-am spus că trebuie să se vorbească. Și dacă eu mă apucam să vorbesc, ca și acum, dacă mă apuc să spun adevărul, mai ales atunci, distrugeam o viață sau făceam foarte mult rău.

De ce, ca să ies eu bărbatul fatal, imaculat? Nu mă interesează asta. Atâta vreme cât am făcut 20-25 de ani caritate, încercând să-i ajut pe alții, mi-aș fi călcat pe principii, îmi pare rău, știu că sună ca o înjurătură de mamă, dar eu am principii!”, a mai continuat artistul, în cadrul interviului difuzat pe canalul de YouTube „ALTCEVA cu Adrian Artene”, începând cu ora 19:00.

Dieta lui Florin Chilian e drastica. Cum a slabit 13 kg in 15 zile, cu greu!

Cantaretul ajunsese sa aiba o greutate de 106 kg. Speriat si el de silueta lui prea plina, artistul a decis ca e timpul sa faca ceva.

Dieta lui Florin Chilian e drastica. Acesta a slabit enorm cu ajutorul unei diete tinute si de medicul Monica Pop. Solistul a tinut o dieta agresiva pe care medicii nu o recomanda, deloc. Artistul a trait doar cu apa plata si cafea. Evident, in cantitati destul de mari.

Florin Chilian are 50 de ani si sarise suta de kg. A decis ca vrea sa slabeasca si nu in timp, ci rapid. Asa ca si-a chinuit corpul pe care l-a hranit doar cu apa si cafea, in mare parte a zilei. Asa a ajuns sa slabeasca 13 kg in 15 zile, desi medicii i-au spus ca nu e bine ce face.

Dieta lui Florin Chilian

Dupa ce a topit 13 kg, artistul le-a spus fanilor ce dieta a tinut. Evident, le-a recomandat sa o urmeze doar daca sunt sanatosi, mai ales din punct de vedere al inimii.

„Apă și produse bazate pe apă – cafea. Unii îi spun dieta fasting. Nu încercați această «dietă» dacă sunteti sensibili cu inima. Este cumplit de greu. Ziua a treia și a cincea sunt teribile. La mine se pare că doar asta funcționează pentru că vreau repede, imediat și mai ales pentru că nu am răbdare sau echilibru în ce fac…15 zile, 13 kg date jos. Asta pe lângă toate celelalte beneficii legate de curățarea organismului, eliminarea toxinelor, a celulelor bolnave etc”, a scris Florin Chilian pe Facebook.

„106
12/25
AMR 15! 
80 ?
Nerecomandat celor slabi de inima ? Nu de alta dar depresia este urieseasca!”, a scris artistul in urma cu 11 zile, pe Facebook, legat de dieta sa.

Publicat: 12 nov. 2022, 18:49 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă