Prezentatorul PRO TV in varsta de 56 de ani se simte mai bine si a oferit primul interviu dupa drama prin care a trecut.
Florin Busuioc a oferit un interviu dupa operatie in care a vorbit despre greutatile prin care a trecut. Acesta sustine ca va reveni la jurnalul de stiri, rubrica de meteo, din luna ianuarie 2019.
Florin Busuioc le-a multumit celor care l-au ajutat si care l-au sustinut prin mesaje. „Am primit o grămadă de mesaje de la oameni. Şi pe stradă mă opreşte lumea şi-mi spune că e bucuroasă că sunt bine. Mulţumesc din suflet pentru urări şi că aţi fost alături de mine în aceste clipe grele“.
Prezentatorul meteo de la PRO TV a suferit un infarct pe 6 noiembrie 2018. Acesta terminase un spectacol jucat pe scena Filarmonicii Oltenia din Craiova. I s-a facut rau si s-a prabusit la pamant. Colegii sai de scena i-au oferit primul ajutor.
„Nu-mi aduc aminte absolut nimic din ziua respectivă. Doar ce mi-au povestit apropiaţii: de dimineaţă am fost la Pro, am plecat la Craiova, unde am jucat, am terminat spectacolul, iar după mi s-a făcut rău. Înţeleg că, la un moment dat, regizorul m-a întrebat dacă am nevoie de ceva, simţeam că sunt slăbit şi am cerut un calciu sau magneziu. M-a întrebat dacă nu ar fi mai bine să mergem la spital, iar când a auzit că vreau, s-a speriat, pentru că ştie că eu nu sunt genul care să apeleze la spital pentru orice prostioară. M-am întors în cabină şi am căzut. Nu-mi mai aduc aminte nimic din ce s-a întâmplat după, toate astea sunt poveştirile lor. Mi-au zis că s-a repezit spre mine colegul Bogdan Talaşman, care m-a resuscitat, a durat ceva până a venit şi echipajul SMURD, după aceea am fost dus la spital şi a fost bine“, a marturisit Busu pentru PRO TV.
Florin Busuioc sustine ca nu s-a simtit rau in ziua respectiva. Dar sustine ca, in ultima perioada, a fumat excesiv. „Nu m-am simţit rău de dimineaţă, nu am avut niciun semn că aş avea ceva, cred că am fumat cam mult toată perioada asta. Am fost 40 de ani fumător, 2-3 pachete pe zi, ceva groaznic, ceva înfiorător… Să nu faceţi asta, dacă puteţi să nu fumaţi ar fi foarte bine. Acum nu mai simt nevoia să fumez absolut deloc.
A fost un atac de cord masiv, destul de puternic. Eu nu mai ştiu ce s-a întâmplat, când, cum mi-am revenit, nu-mi aduc aminte exact nici când mi-am revenit. În prima fază, m-am trezit, dar nu mi-am revenit, eram atât de îndopat de medicamente încât nu înţelegeam ce se întâmplă, abia după o vreme am început să conştientizez şi apoi mi s-a povestit. Nici nu vreau să-mi amintesc, sincer. Până la urmă, dacă a fost să fie aşa, aşa a trebuit să se întâmple.
Nu am rămas cu nicio sechelă psihic, ăsta e marele câştig, puteam să am probleme din cauza lipsei de oxigen, dar uite că nu s-a întâmplat. Am avut mare noroc. Dacă dormeam nu cred că mă mai ridicam. Cred că o să am mai multă grijă de mine, o să mă odihnesc ceva mai mult, pentru că odihna la mine nu prea a funcţionat, am fost tot timpul în priză, tot timpul aveam treabă, tot timpul aveam ceva de făcut. Acum cred că o să mă odihnesc un pic mai plenar, o să fie o odihnă organizată.
Aşa că Doamne fereşte să-mi spui acum de ordonanţe de urgenţă şi de toate prostiile care se întâmplă, că nu vreau să mă enervez. Nu mi-e frică de moarte deloc. Ea vine oricum, nu cred că am avut vreodată spaimă de moarte. Niciodată. Nu ştiu de ce, dar nu mi-e frică de moarte.
Asta e cel mai important: să uiţi că există rahaturi, nimicuri, lucrurile astea mărunte care ne macină şi ne freacă toată ziua trebuie lăsate de-o parte, trebuie să te arunci în viaţă lăsând de-o parte toată micimea asta şi să fii mai atent la tine. Am auzit o chestie foarte interesantă: la 20 de ani crezi că poţi schimba lumea şi lupţi. Pe la 40 de ani îţi dai seama că nu poţi schimba lumea şi crezi că îi poţi schimba pe cei din jur, iar la 60 de ani îţi dai seama că nici pe ei nu-i poţi schimba şi începi să te schimbi pe tine. Asta am să fac şi eu”, a adaugat Busu, in emisiunea lui Catalin Maruta.