Fiica lui Adrian Enache are corp de amazoană, dar jură că nu s-a tunat: „Nu am silicoane, sunt din neam de brazilience!”

Publicat: 27 mai 2020, 21:39 Autor: Maria Apostol Vedete

La 23 de ani, Diana Enache, fiica celebrului artist Adrian Enache, este extrem de hotărâtă, știe ce vrea de la viață! Se vede că a avut un profesor bun, pe tatăl ei! Nu aruncă banii pe fereastră, e chibzuită, nu are încă un iubit, cel puțin oficial, muncește cât poate pentru a strânge bani să își ia prima ei casă, are o relație senzațională cu tatăl ei și a rememorat exclusiv pentru CIAO.RO un episod neplăcut din viața ei, atunci când la 18 ani a fost victima unei tentative de viol!

Reporter: Diana, ești senzațională! N-am văzut să te fi afișat până acum cu vreun iubit oficial și cred că ești curtată din toate părțile! Există cineva în viața ta acum care ti-a pus inima pe jar? Ai o relație, ești îndrăgostită?

Eu sunt o persoană extrem de discretă, niciodată nu o să ies în față cu lucruri de genul cine mă curtează, ce fac și cu chestii de aparență. Îmi place să ies în față cu lucrurile pe care le fac și cu realizările pe care le am, nu o să vorbesc niciodată despre bărbații care mă curtează sau să dau nume…

Într-adevăr sunt o femeie curtată, nu neg lucrul asta, însă sunt și extrem de pretențioasă și cu asta cred că am spus tot, nu trebuie să mai întru în prea multe detalii. În primul rând, iubesc viața, iubesc tot ce înseamnă oameni frumoși, energie bună, pozitivă și  apreciez foarte mult oamenii de calitate!

Momentan, nu! Nu  sunt implicată într-o relație, nu mi-aș ascunde relația când ar fi să fie, dar, repet, îmi place să trăiesc povestea frumos și să fie departe de ochii curioșilor pentru că în momentul în care o și afișezi încep și bârfele, încep și  sfaturile și mie îmi place să  trăiesc povestea și atât. Când mă voi căsători, atunci îmi voi asuma, voi răspândi vestea.

Cum ar trebui să fie și să arate bărbatul alături de care ai vrea să fii?

Niciodată nu am mers pe un criteriu și pe un colaj clasic pe care el să se muleze, de genul el să aibă 1.80,  să fie înalt, brunet, cu ochii verzi, nu! Cred foarte mult în chimia dintre oameni și în conexiunea dintre oameni și apreciez bărbații care pun foarte mult accent pe esență, nu pe aparență. Nu mă interesează copiii de bani gata sau nu știu bărbați care nu se pot mândri decât cu banii pe care ii au, care sunt făcuți de ei sau primiți de la părinți sau oameni cu care nu am ce discuta. Cred foarte mult în conexiunea dintre oameni și în chimia dintre oameni pentru că ea nu are miros, văz, auz…

Putem adăuga și faptul că sunt o scorpioanca veritabilă, fără să stau să mă descriu, cine știe cunoaște! Deși sunt o fire puternică îmi place să mă simt protejată, să simt că am un bărbat, un mascul lângă mine, primul bărbat alături de care să putem să evoluăm împreună, putem experimenta multe lucruri împreună și totodată evolua, putem crește împreună frumos și putem comunica absolut orice pentru că tind să cred că multe relații din ziua de astăzi se destramă din  cauza comunicării precare, pentru că nu se comunica, nu se  spun problemele, evităm pentru a nu deranja pe celălalt. Ei bine, eu  sunt o tipă directă și mai bine discut, vedem în ce stadiu suntem, dacă putem repara ceva, dacă nu, nu, și  nu piedem timpul, ne vedem de drum.

La 23 de ani să arăți așa! Se vede că ai grijă de tine și ești foarte atentă cu aparițiile! Cum îți place să te îngrijești? Care este ritualul tău de beauty? Ții dietă, faci cure de detox?

Sunt atentă într-adevăr cu mine, cred că asta face parte din definiția unei femei. Cred că asta înseamnă în primul rând să fii femeie, să fii atentă cu tine și să fii atentă la modul în care arăți. Totuși la 23 de ani nu te gândi că dorm în saloanele de înfrumusețare și în cine știe ce măști cu fire de aur. Nu, eu sunt mai clasică, mai tradiționalistă și să știu că merg de multe ori pe ideea de castraveți la ochi, linguri la ochi, dacă am cearcăne după evenimente. Mă folosesc foarte mult de produse românești și sunt foarte  mulțumită de ele, bine, mă ajută și vârstă, mai vorbim peste câțiva ani să vedem cum stau:)))

Sunt o fire foarte-foarte pofticioasă și îmi asum chestia asta în totalitate. Am grijă. În ultimii ani am avut mai multă grijă la ceea ce mănânc și am  reușit să mă mențin la un număr de kilograme, însă mie îmi plac și mă consider o femeie cu forme! Așa suntem din neam, brazilience, așa suntem din neam pe toată linia maternă așa că îmi asum cu drag această mare înfățișare. Am grijă la ce mănânc, nu sunt genul de persoană care mănâncă absolut orice și nu pune kilograme în plus. Dacă am respirat puțin mai mult decât trebuia, s-a pus, însă asta nu înseamnă că nu fac sport  și nu încerc să mă mențin.

Sportul pentru mine este un mod de viață, nu o fac doar pentru că mă mențin astfel. Efectiv mă deconectează, mă liniștește,  îmi aerisește și creierul totodată și pot să iau decizii mult mai bune dacă am o viață sănătoasă, țin regim și fac sport. Cred foarte mult in motto-ul meu care e : „Mănâncă, roagă-te, iubește!”. Cred in legătură dintre minte, trup și suflet!

 Ești adepta intervențiilor estetice. Cât de mult te-au ajutat sau ți-au dat încredere în tine? 

S-au scris niște articole cum că mi-am pus silicoane, că am dat iama în operațiile estetice, un articol cu tentă așa, pițiponcească! Ei bine, nu promovez stilul asta, nu sunt pe filiera asta de pițiponceală. Consider că e important atunci când nu te simți bine în pielea ta să îți faci anumite intervenții estetice însă cu o limită de bun simț, nu ceea ce se petrece în zilele noastre și extrema la care s-a ajuns.

Fetele  încep cu intervențiile pe la 18 ani, își pun silicoane, buze, își fac pomeții etc. Ca să ajungi să apreciezi femeia în ziua de azi pentru naturalețe…dacă o mai găsești, e mai greu. Că în schimb toate au fund, buze și așa mai departe, că se promovează foarte mult superficialul. Dar dacă nu te simți bine în pielea ta și simți nevoia să apelezi la intervenții estetice atunci sunt pentru, dar în limita bunului simt. Eu nu am silicoane, dragilor! V-am zis că sunt înzestrată cu forme, cele din familia noastră sunt pe linia de brazilience (n.r. râde)!

 La ce modificări de ordin estetic îți dorești să mai apelezi?

 În cazul în care voi avea nevoie odată cu trecerea anilor și înaintarea în vârstă, dacă apar riduri, cu siguranță voi apela, în limita bunului simț. Cred că dacă ești într-o completă armonie cu mintea, cu trupul și cu sufletul și ai grijă la ceea ce mănânci, faci sport și ai o viață sănătoasă, îți aerisești creierul și ai alte activități cred că nici nu îmbătrânești pentru că spiritul rămâne veșnic tânăr și atunci se transpune treaba asta și fizic.

 Ai emisiune la radio. Țintești cumva și o emisiune TV? Ți-ar plăcea să ai propriul tău show?

Da, România vorbește,  alături de Denis Ciulinaru, în fiecare zi de la ora 10-13.00 pe Național FM. A pornit  totul dintr-o joacă, dintr-o pasiune. Am cântat la un eveniment organizat de Național FM și în timpul evenimentului am și vorbit și interacționat cu publicul, cum fac de obicei. Le-a plăcut foarte mult timbrul meu vocal, am venit de două ori la ediții speciale, am vorbit, și mi-au propus să încerc și treaba cu radioul. Am fost foarte încântată pentru că tot ce are legătură cu muzica și cu vorbitul în public mie îmi place foarte mult, așa că am apucat-o pe drumul ăsta.

Mi-ar plăcea și o emisiune TV, dar cred că toate lucrurile se așează așa cum trebuie și când trebuie și cred foarte mult în evoluție iar radioul este primul pas pe care l-am făcut la 23 de ani. Mă bucur foarte mult, m-a și disciplinat, îmi și doream foarte mult să muncesc și să simt independența asta pentru că am terminat și facultatea, masterul îl termin anul ăsta, și evenimentele erau în weekend iar în timpul săptămânii nu vroiam să stau la sucuri, la cafele și să simt cum trece viață pe lângă mine. Mă trezesc în fiecare dimineață la 7, cu drag și spor și  ținem lumea la curent cu evenimente, temperaturi și ce se întâmplă la curent în țara noastră și în primul rând muzică de calitate.

Cum ți-a afectat această criză proiectele muzicale? Ai ieșit mult în pierdere?

Am ieșit pentru că în primul rând artiștii sunt cei care pierd destul de mult în pandemia asta dar eu cred că totul va fi bine, își vor reveni ușor-ușor. Este o lecție pe care am primit-o cu toții. Momentan nu vom avea evenimente, până nu știu când exact însă cred că toate lucrurile se vor așeza și lumea cred și sper că va avea chef de petrecere după această perioadă.

 Ai o relație foarte apropiată cu tatăl tău, Adrian Enache. Ce ai învățat de la el? Îi spui toate secretele? Îi prezinți iubiții:)? 

Am o relație specială cu tata, îl consider fratele meu mai mare, vorbesc absolut orice cu el,  ne sfătuim în toate domeniile, de la școală până la parteneri de afaceri sau de viață. Mă înțelege cel mai bine și am o legătură specială cu el. Dacă aș fi fost lângă tine acum ai fi văzut cum îmi sclipesc ochii numai când vorbesc despre treaba asta și el mi-a spus: „Tată, când o să vorbești și despre un bărbat cu aceeași sclipire cum vorbești despre mine, înseamnă că atunci e  bărbatul cu care chiar ești menită și trebuie să fii și pe care  chiar îl iubești cu adevărat!”.

Am învățat de la el  în primul rând să fiu om și asta cuprinde foarte multe lucruri. Să fiu om, să fiu reală în lumea „fake” de astăzi în care se promovează foarte mult superficialul și foarte multă lume care nu mă cunoaște, analizând anumite articole care au apărut și cu tentativa mea de viol, cu drama prin care am trecut, cu articole în genul „și-a pus silicoane, arată foarte bine”, se promovează numai treaba asta… Mulți au avut o surpriza reală, plăcută când  m-au întâlnit și când au stat de vorbă cu mine și au văzut că nu ține totul de estetic și că sunt un om cu care chiar ai ce vorbi, nu sunt înfumurată, nu am eticheta de „fata lui tata” și „mie totul mi se cuvine”. Am spus asta și când eram mai micuță, eram la fel de cerebrală.

Sunt dispusă să muncesc pentru cariera mea și să mă zbat. Iar de la tata  am învățat în primul rând să fiu un om real în lumea fake-urilor, să fiu un om optimist și să văd  binele în orice situație pentru că un zâmbet poate schimba foarte multe lucruri.

Trebuia să mergeți împreună într-un turneu în America, dar până la urmă ai mers singură. Cum a fost?

Trebuia să mergem în America, însă au fost o serie de evenimente și s-au întâmplat de așa natură încât tata nu a mai venit cu mine, a avut alte proiecte în țară și a trebuit să rămână aici. Noi mergând foarte mult prin comunitățile de români afară, ne-am format foarte multe  prietenii cu cei de acolo și de multe ori ne vizităm, ei vin în țară și noi mergem acolo și vizităm țările respective și ne facem program împreună iar America a fost, dacă vrei, un cadou de Ziua Femeii. Îmi doream foarte mult să merg acolo. Am zis că dacă nu am iubit, pretendent cu care să văd toată lumea, plec singură la prietenii de acolo, ne plimbăm, și a fost un cadou cumulat cu Ziua Femeii, cu 1 Martie,  și chiar a fost foarte frumos. Îmi pare rău că m-a prins pandemia acolo și nu am putut să merg să văd Las Vegasul și Los Angelesul însă cât a fost să văd, atâta a fost să văd bucată asta, cine știe, poate dată viitoare când va fi să văd Vegasul, voi avea un concert acolo.

Dar ați fost împreună în Dubai, de ziua ta…

Însă am fost împreună în Dubai. Mie nu îmi place să mă laud cu vacanțe și cu locuri în care am fost pentru că nu pun preț pe lucrurile astea pentru că sunt un om foarte modest. Este o vacanță pe care mi-am dorit-o foarte mult, mi-am dorit să merg cu familia mea, tot în aceeași situație, neavând un partener oficial cu care să merg să văd lumea, mi-am dorit să văd Dubaiul. Nu am vrut cadouri și alte lucruri ci să strâng bani și să văd Dubaiul pentru că  așa am gândit și la 18 ani, nu mi-am făcut majoratul, în perioada respectivă se și întâmplase tentativa mea de viol, și acel proces și am spus că vreau să îmi iau mașină atunci și să fac  alte lucruri mai importante. Sunt o fire destul de practică, destul de matură pentru 23 de ani ai mei.

Cum reacționează tatăl tău, Adrian Enache, când te vede la brațul vreunui pretendent?

Tată reacționează bine. Și a spus-o și mi-o repetă, „Dacă tu ești fericită, eu nu pot decât să mă bucur pentru tine și să te susțin dar vreau să fii cu adevărat fericită, să ai sclipirea aia în ochi pe care o ai atunci când vorbești despre mine”. Mi-a spus că este foarte important respectul în primul și primul rând și să fie dragoste reală,  dacă vrei, ca sfaturi, dar nu reacționează agresiv pentru că nici eu nu i-am prezentat decât ce am considerat eu că trebuie prezentat.

 Unde te vezi profesional vorbind peste 5-6 ani?

Profesional vorbind mă văd peste 5-6 ani având un concert la Sala Palatului, de început, și cine știe, poate următorul la Vegas, așa cum am spus mai sus. O să muncesc foarte mult și sunt determinată să fac lucrul ăsta pentru că îmi doresc ca oamenii să vadă că se poate chiar dacă ai o etichetă, chiar dacă vii cu un nume în spate, pentru că de multe ori este greu să își depășești părintele,  noi, copiii de persoane publice, și mulți vin cu idei preconcepute, că nu-i talentată, că e promovată  doar pentru că e fata lui tata, etc. Eu mă bucur că se nasc aceste provocări pentru că satisfacția este mult mai mare  atunci când oamenii realizează de fapt că tu cu întreaga ta  ființă, fără numele pe care îl porți, reprezinți ceva valoros. Așa mi s-a întâmplat când am început să merg la evenimente. Multă lume când auzeau cine mai cânta, x,y z și mai vine și Diana Enache. A, păi e fata lui tata! Și după ce cântam, mare îmi era surpriza și mirarea că veneau la mine și îmi spuneau că nu se așteptau să fac un asemenea show și să cânt atât de bine și mă felicitau!

Ai reușit să treci peste incidentul de acum ceva timp, când ai fost atacată? Mai ai coșmaruri, ești ok? Ai depășit momentul?

Am reușit să trec peste  acel eveniment neplăcut despre care eu nu am vorbit niciodată public pentru că nu am vrut ca imaginea mea niciodată să fie  și să rămână asociată cu  fata cu tentativa de viol și cu portarul. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate experiențele din viața mea, atât pozitive cât și negative pentru că au  reușit să construiască un om foarte puternic și deși am avut experiențe de genul la o  vârstă destul de fragedă m-au construit și m-au maturizat într-un mod extrem de frumos. Nu pot decât să îi mulțumesc că am trecut cu bine, a fost un examen al vieții, am învățat să extrag binele din orice eveniment negativ.

Iată că dupa evenimentul respectiv am dat și la Drept, fiind pentru prima oară într-o sală de judecată, foarte multe lucruri s-au întâmplat și nimic nu este întâmplător. Toate se întâmplă cu un scop. Mi-a fost greu, de ce, pentru că gura lumii oricum nu o astupă nimeni și  am auzit mai multe variante decât aș fi  crezut eu că pot auzi la vremea respectivă  însă mi-am dat seama că momentul în care am fost pe patul de spital înjunghiată  și efectiv cusută pe viu, la limită, mi-am dat seama că nu a fost aproape de mine decât familia și două persoane și atunci am realizat că efectiv nu mă afectează ceea ce spune lumea și ceea ce vorbește pentru că lumea este foarte rea și trage concluzii fără să știe din interior exact ce se întâmplă. Atunci  am spus „Lumea a fost lângă mine în momentul în care eu eram la terapie intensivă, cu atele, cusută pe viu și furtun respirator să mă ajute să respir? Nu! Atunci de ce să mă simt datoare să vin să vorbesc despre asta și să dau explicații?”. A  fost experiența mea și atât și mă bucur că am avut-o și mă bucur că sunt un om  atât de matur astăzi. Am trăit cu teama că își va dori o răzbunare la un moment dat, mi-a ieșit ideea asta din cap pentru că cred foarte mult că ceea ce gândești aia și atragi și nu vreau să mă mai gândesc  la niciun scenariu negru doar la lucruri pozitive și frumoase.

În ce îți investești banii câștigați? Faci shopping excesiv sau ai grijă să faci economii?

Să știi că nu sunt adepta shoppingului la Florența și de mii de euro, sunt o tipă mai practică. Îmi place ca oricărei femei să-mi cumpăr un pantof, o geantă, o sanda, o rochie, mai mult pun preț pe accesorii decât pe haine, însă banii mei nu se duc în zona asta. Fac economie pentru că îmi doresc să îmi iau ușor- ușor prima mea casă din banii mei și din munca mea. Așa am fost de mică, mai chibzuită. Nu înseamnă că sunt zgârcită ci calculez lista de  priorități. Nu m-a luat niciodată capul să dau nu știu cât pe nu știu ce genți, mai ales că întotdeauna am avut firea asta independentă și să mă angajez, pentru că nu vroiam să mă duc la tata la 23 de ani să-mi dea bani de motorină, sau de salon sau de cosmetică!

Cum îți place să te caracterizezi?

Asta e o întrebare capcană! Sunt o scorpioancă veritabilă, sunt un om integru, sunt un om sensibil, pozitiv, întotdeauna, într-adevăr sunt pasională și ușor colerică dacă mă prinzi într-un stadiu de nervi. Eu cred că în general merg pe principiul faptelor, nu-mi place să  spun despre mine cum sunt, ce fac, eu arăt, prin fapte, prin comportament, etc, sunt  mai la subiect, așa. Am mare încredere în puterea prezentului, în sintagma aici și acum și în puterea gândului bun și a energiei pozitive!

Publicat: 27 mai 2020, 21:39 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă