Fetița Roxanei Ciuhulescu are probleme de sănătate: ”Trebuie să poarte un corset…”

Publicat: 11 nov. 2021, 12:40 Autor: Maria Apostol Vedete

Roxana Ciuhulescu a împărtășit o experiență dureroasă din viața ei. Fosta vedetă TV a ajuns la medic cu fetița ei în vârstă de 13 ani, din cauza unor probleme destul de grave de sănătate. 

Fiica Roxanei Ciuhulescu a ajuns pe mâna medicilor după ce a început să acuze dureri la nivelul coloanei.

În timpul pandemiei, învăţatul online a avut multe dezavantaje în rândul copiilor, mai ales din punct de vedere al sănătăţii. Asta a descoperit şi Roxana Ciuhulescu. Ana, fetița ei, a dezvoltat probleme destul de serioase la nivelul coloanei.

În toamna anului trecut, am observat că Ana mea avea un umăr mai jos şi altul mai sus. I-am corectat în permaneţă postura, am insistat să înveţe doar la birou/masă, dar până la urmă de ce mi-a fost frică nu am scăpat. În vară, lucrurile păreau că s-au agravat, un omoplat era mult ieşit în afară. Am dat fuga la doctorul Ion Bogdan Codorean, unul dintre cei mai buni medici ortopezi din România. De la primul consult, el mi-a zis că Ana trebuie să facă neapărat radiografii la coloană.

Roxana Ciuhulescu: ”Ana nu-mi seamănă deloc”

Cu ocazia asta, l-am întrebat şi dacă Ana va mai creşte, că mie mi se pare că din acest punct de vedere, nu-mi seamănă deloc. La 13 ani are doar 1,62 m. La vârsta ei, eu deja aveam 1,75. Am făcut radiografie, iar verdictul a fost nimicitor: scolioză toraco-lombară. Ştiam câte ceva despre ea, pentru că şi eu am avut scolioză şi cifoză în copilărie, dar eu crescusem 14 cm în 3 luni. Când am intrat la liceu, deja măsuram 1,92 şi mă dureau toate oasele. Dar am făcut exerciţii medicale şi fizioterapie”, a povestit Roxana Ciuhulescu pe blogul ei.

Medicul i-a prescris o reţetă dar purtarea unui corset.

Gimnastică terapeutică, corectarea posturii şi purtarea unui corset special 23 de ore din 24! Puştoaica mea era ca o floricică, extrem de zâmbitoare de parcă nu se întâmpla nimic. Numai eu eram îngrijorată şi realizam că, dacă nu interveneam serios, atunci, peste câteva luni, ar fi fost şi mai greu”, a mai povestit Roxana.

Publicat: 11 nov. 2021, 12:40 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă
×