Fără târguri de Crăciun anul acesta. Evenimentele s-au anulat din cauza coronavirusului: „Evoluţia pandemiei este îngrijorătoare, şi orice risc trebuie eliminat”

Publicat: 02 nov. 2020, 15:11 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
Fără târguri de Crăciun anul acesta. Evenimentele s-au anulat din cauza coronavirusului: „Evoluţia pandemiei este îngrijorătoare, şi orice risc trebuie eliminat”

Târgul de Crăciun din Sibiu nu va mai avea loc, iarna aceasta, din cauza riscului creşterii numărului de persoane infectate cu SARS-CoV-2, au anunţat, luni, organizatorii. Proiecţiile pe clădirile din centrul oraşului vor întreţine, însă, atmosfera feerică de sărbătoare.

Organizatorii Târgului de Crăciun din Sibiu au anunţat, luni, că au luat decizia să suspende, iarna aceasta, organizarea Târgulu, pentru a elimina riscul infectării cu SARS-CoV-2.

„Evoluţia pandemiei este îngrijorătoare, şi orice risc, cât de mic, trebuie eliminat. Ne-am fi dorit să organizăm evenimentul, să încercăm să salvăm ce se poate măcar din Crăciun în acest an ciudat, iar potrivit reglementărilor în vigoare puteam organiza evenimentul. Ne-am decis, însă, să anulăm orice fel de risc, oricât de mic ar fi, în speranţa că ne putem aduce contribuţia la încetinirea creşterii numărului de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, ceva ce ar trebui să facem cu toţii, în această perioadă”, au transmis organizatorii Târgului de Crăciun din Sibiu.

Aceştia precizează că sunt pregătiţi să organizeze evenimentul, în cazul în care situaţia epidemiologică se va îmbunătăţi. Chiar dacă nu vor fi montate căsuţele unde meşteşugarii urmau să îşi vândă produsele specifice Crăciunului, proiecţii spectaculoase realizate pe fiecare clădire din Piaţa Mare vor fi din nou prezente, acestea urmând să întreţină atmosfera feerică a evenimentului.

În ultimele 24 de ore au decedat 86 de persoane

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.041 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 820 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 7.153 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 01.11.2020 (10:00) – 02.11.2020 (10:00) au fost raportate 86 decese (48 bărbați și 38 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 29 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.

80 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

 

Sursă foto: Facebook

Publicat: 02 nov. 2020, 15:11 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă