Cel mai cunoscut designer român de la Hollywood, Lorena Sârbu, cea care a creat nenumărate ținute de redcarpet și a îmbrăcat celebrități la Oscaruri, Emmy Awards, și nu numai, a dat lovitura, recent, și în lumea tenisului! Viața ei a devenit atât de interesantă, încât producătorii celebrului serial ”Housewives” i-au propus un rol în cadrul reality show-ului!
Jennifer Lopez, Taylor Swift, Eva Longoria, Christina Applegate, Toni Braxton, Britney Spears, Andie MacDowell, Minnie Driver, Carmen Electra, Olga Kurylenko sunt doar câteva dintre starurile care i-au îmbrăcat ținutele!
Ea a fost cea care a invitat-o inclusiv pe Monica Gabor la Los Angeles, acum câțiva ani, să îi prezinte creațiile. Lorena este măritată cu un om de afaceri, pe nume Toby Crabel, multimilionar în dolari, cei doi soți și fiul lor locuind într-un cartier exclusivist, plasat pe una dintre colinele din apropierea orașului Los Angeles.
Românca nu este doar un designer cunoscut, ci își creează un adevărat nume și imperiu în lumea tenisului.
Împreună cu soțul ei, Lorena Sârbu a deschis o academie, Crabel Tennis, care sponsorizează tinerele talente, în frunte cu fiul ei, Andrei Crabel, care practică tenis la cel mai înalt nivel, cu cei mai buni antrenori, precum celebrul Brad Gilbert și Taylor Fritz, aflat în Top 20 ATP World, dar și celebrul antrenor Brian Dabul, former Top 80 Lefty Argentine. În luna septembrie, Lorena Sârbu este posibil să vină într-o vizită în România, urmând ca în luna octombrie, ea și soțul ei, împreună cu staff-ul lor din America, să meargă la Nadal Academy!
Lorena Sârbu se ocupă îndeaproape de confecționarea echipamentelor sportive pentru compania de tenis pe care o deține, și dezvoltă în parelel și alte businessuri care îi va purta numele pentru că muncește să construiască un adevărat brand. De altfel, celebrul designer român stabilit la Hollywood pregătește și un centru de Psihologie și reabilitare care îi va purta numele, în care va aduce terapeuți de renume, intenționând să deschidă două astfel de centre, atât în California cât și la Timișoara.
“Prioritățile s-au schimbat puțin din cauza pandemiei de Covid, atât pentru mine cât și pentru alții. Într-un fel, familia a devenit o prioritate și am observat că familia a fost, de fapt, un avantaj. Am stat împreună mult mai mult și am format o companie care se numește Crabel LLC și această firmă sponsorizează atleți de tenis internaționali și naționali. Bineînțeles că îl ajut astfel și pe fiul meu, Andrei, care este un tânăr talentat. Nu este speranță mondială, dar aici este speranță națională, cu pregatire pentru colegiu.
El face de câțiva ani scoală online și merge la turnee. Eu fac turnee UTR. Îl pregătesc pe el și pe alți canditați pentru colegiu. Aici Universitatea este foarte importantă, cu bursă, studiile sunt plătite de ei. Andrei este un student bun și un sportiv bun. Este o combinație bună! Acesta a fost focusul, de fapt!
Și firma noastră are toată gama de antrenament sportiv, avem și marketingul bine pus la punct, sponsorizăm copiii care joacă tenis și le oferim și echipamentul complet, tot outfitul pentru antrenament este oferit de noi. Am și un băiat acum, din Argentina, international, care s-a alăturat echipei și pe care îl sponsorizăm. Sunt sigură că este doar începutul și că o să facem treabă frumoasă cu Crabel Tennis Company și ni se vor alătura treptat și alți copii talentați pe care să îi putem ajuta și forma în această carieră minunată. Lucrăm cu cei mai buni!”, a declarat Lorena Sârbu.
Designerul român nu a renunțat la rochiile de red carpet pe care le face în America. Pe lângă acestea, Lorena este implicată în confecționarea echipamentelor de tenis pentru compania pe care o deține în acest domeniu.
“Partea frumoasă a lucrurilor este că am oportunitatea să fiu implicată în noua noastră companie, dar să merg în paralel și cu moda, pasiune mea, la care nu am renunțat. Am exeperiența anilor trecuți, de red carpet. Continui să lucrez cu clienții mei ca designer pe fashion, am echipa mea de stiliști care mă solicită des. Fac multe rochii pe comandă, am multe solicitări. Este un business frumos pentru că am două fete gemene și una dintre ele este foarte talentată în acest domeniu, desenează foarte bine și cred că va trece pe modă, Ava Crabel. Este foarte talentată și cred că va fi mult mai bună decât mine în domeniul modei, îți spun sincer! Experiența mea de designer am transformat-o și am adaptat-o și pentru a crea aceste echipamente sportive pentru tenis, de la tricouri, șorturi, șepci și tot ce ține de asta”, mărturisește Lorena.
Celebrul designer român stabilit în Cetatea Filmului a primit și propunerea de a participa preț de 3-4 sezoane în show-ul Housewives din Beverly Hills. Deocamdată Lorena Sârbu se gândește dacă să accepte sau nu această propunere.
“Am o propunere la Housewives din Beverly Hills, să fiu în show. Nu știu dacă o să accept propunerea, dar mi s-a propus că timp de 3-4 sezoane să fiu una dintre aceste doamne din show, pentru că am experiența în fashion și așa mai departe. Cred că mi-ar plăcea! Este un proiect nou, la care mă gândesc foarte mult, dar vă voi ține la curent!”, a mai spus Lorena Sârbu.