Radu Micu, vedetă la PROTEVELION, emisiune prezentată de Raluka și Pavel Bartoș, la Pro TV, sâmbătă, de la 20.00.
Radu Micu, una dintre vedetele prezente la PROTEVELION, sâmbătă, de la 20.00, la Pro Tv, are câteva superstiții pe care le respectă, dar și câteva de care nu vrea să audă! Actorul ne-a vorbit, într-un interviu exclusiv, despre dorințele sale în acest sfârșit de an, dar și de ce nu-și face planuri pentru anul care vine.
Radu Micu va putea fi urmărit sâmbătă seară, de la 20.00 la PROTEVELION, emisiune prezentată de Raluka și Pavel Bartoș, la Pro TV.
Ce tradiții de Anul Nou respecți cu sfințenie? Dar care sunt tradițiile pe care le știi, dar nu le respecți?
Să am bani la mine. Inclusiv când nu aveam bani cash atunci, am folosit cardul. Am zis că este același lucru. Dacă am bani în cont, e ok. Ce nu respect expre… pentru că mă enervează… este să am chiloți roși. Nu o înțeleg, mă disperă. O fac special încât să nu îi am roșii. Asta a devenit tradiția mea: să nu am lenjerie roșie.
Cum arată sărbătorile ideale pentru tine?
Singur undeva… în munți, departe, în liniște. Am doi copii, îți dai seama. Locuiesc alături de ei și de soție, un câine, trei pisici în patru camere. Deci, aș vrea undeva în munți.
Cum vei sărbători Revelionul anul acesta?
Acasă cu familia. Îți dai seama că este plăcut să fii lângă familie, cu copiii, poate și cu părinții. Acasă, în principiu. Nu am avut timp să ne organizăm. Plus că mie nu îmi plac locurile aglomerate. Încerc să le evit. Plec ori după Revelion, ori înainte de Crăciun, când nu este nimeni… atunci îmi place mie.
Îți pregătești rezoluții pentru 2023? Dacă da, care sunt acestea?
Nu mai îmi pregătesc nicio rezoluție… pentru nimic. Mi-am dat seama că de fiecare dată când mi le pregătesc au fost ani mai buni, au fost ani mai proști. Las viața să mă surprindă cu direcția în care merge.
Ce cadou îți dorești în acest sfârșit de an, pe lângă sănătate și toate cele bune?
Mi-a plăcut o geacă! Cred că am să mi-o cumpăr. Asta este ceva concret ce îmi doresc. Sper să apară acest interviu în timp util să îl citească și nevasta mea înainte.
Povestește-ne, te rog, o întâmplare amuzantă de care ai avut parte în preajma sărbătorilor.
Veneam de la Iași, aveam mașina proaspăt cumpărată și nu aveam carnetul luat nici de un an de zile. De la Mărășești este un drum despre care se spune că ajungi în Brașov în 60 de km. Nu este o distanță mare, doar că toată lumea mi-a zis să mă întorc pentru că era drum forestier. Eu am zis nu! Am că 60 de km se fac ușor, fără nicio problemă. Și am ajuns să îi fac în 6 ore. Nu mai puteam nici să mă întorc la un moment dat. Am reușit să ajung de la Iași la București în vreo 15 ore. A fost foarte mișto! Mi-a plăcut tare mult! Magic.
Te rog să transmiți un gând pentru cei de acasă în legătură cu anul care vine.
În anul care vine, încercați să mergeți mai mult decât ați mers în anul acesta la teatru.
PROTEVELION este show-ul cu distracție, emoție și foarte mult umor. De la muzică și duete neașteptate la momente de stand-up, dans, scenete și reacții savuroase ale invitaților, românii vor avea parte de un spectacol în care se vor regăsi.
Show-ul se va construi în jurul celebrului dans popular perinița, iar în noaptea dintre ani, vedetele se vor provoca la dans, muzică, voie bună și momente inedite. Andi Moisescu și Andreea Esca, Irina Loghin și Florin Busuioc, Cabral și Adela Popescu, Horia Brenciu și Carmen Tănase, Cătălina Grama și Daniel Pavel, Adrian Nartea și Tania Popa sunt câteva dintre perechile care vor putea fi văzute în ipostaze unice în noaptea de Revelion.
„În primul rând, vă veți simți bine cu noi. Va fi multă distracție. În al doilea rând, vor fi mulți oameni foarte faini, momente și cuplete comice extraordinare. Va fi un Revelion așa cum se așteaptă lumea să fie, cu multă voie bună și distracție”, a spus Pavel Bartoș.
Pe scenă vor mai urca: Andra, Irina Rimes, Smiley, Denis The Motans, Amalia Enache, CRBL, Theo Rose, Pindu, Anna Lesko, Emil Rengle, Lupii lui Calancea, Vlăduța Lupău, Diana Matei și taraful Cleante, Lidia Buble, Cosmin Stan, Rareș Năstase, Andreea Marinescu, Iulia Pârlea, Andrei Aradits, Alex Bogdan, Andra Marinescu, Mahala Rai Banda și mulți alții.
Despre ce vor vedea românii în ultima zi din an, la PRO TV, Raluka spune: „Distracție, momente frumoase care vă vor emoționa și care vă vor aduce zâmbetul pe buze. Vom trece prin multe stări împreună și ne vom distra foarte, foarte tare”.
Foto: PR Pro TV