EXCLUSIV | Oana Radu s-a distrat până dimineața de ziua ei! Fostul soț nu a fost invitat: „Nu suntem dușmani”

Publicat: 11 dec. 2023, 22:00 Autor: Dora Bazavan Vedete

Oana Radu a împlinit 30 de ani pe 7 decembrie așa că weekendul acesta a sărbătorit momentul special din viață să printr-o super petrecere la Jubile, alături de cei mai buni prieteni.

Remarcată în urmă participării la show-ul Vocea României, acum mai bine de 12 ani, Oana a reușit să câștige inimile tuturor cu piese care au devenit hituri peste noapte.

“Când am o zi grea” a fost declarată „Piesa anului 2022″, iar anul 2023 a adus și el o mulțime de piese noi și colaborări interesante, dar și un divorț și o încheiere a căsniciei sale cu cel care a fost partenerul său de viață.

Așa cum era de așteptat, Oana Radu a fost în centrul atenției ca sărbătorită și a dat tonul petrecerii urcând pe scenă și interpretând câteva dintre piesele ei, urmată apoi de prieteni dragi precum Doddy, Alex Botea și Jador, care a încins atmosfera la propriu. Și cum nimeni nu poate rezista ritmurilor lor, toți invitații, printre care Andreea Tonciu și DJ Harra, au dansat până dimineață.

Și-a servit invitații cu scoici la plită și meniu tradițional

Oana și-a dorit să-și surprindă prietenii și a reușit. Sesiunile de live cooking cu scoici la plită și bufetul tradițional amenajat în grădina Jubile i-au entuziasmat pe toți invitațîi.

“O dată fac 30 de ani, așa că am vrut ca totul să fie perfect. De la locația aleasă, la muzică, la meniul special, și pentru că ne propunem să ne distrăm până dimineață, un tort de shoturi fabulos. E o petrecere exact așa cum mi-am dorit, cu toți oamenii dragi alături”, ne-a declarat Oana Radu la petrecerea de ziua ei, care, pe lângă tortul de shoturi, a avut și unul alb, frumos, etajat.

A petrecut și pentru majorat

Pentru că nu a avut timp la vremea respectivă să își serbeze și majoratul, Oana Radu a făcut acum două petreceri într-una!

“Am schimbat prefixul, da! Eu nu mi-am făcut majoratul și acum sunt cu prietenii mei cei mai apropiați, cu oamenii cu care petrec timpul cel mai des, o să fie o seară frumoasă! Sunt foarte recunoscătoare pentru toate realizările mele de până acum! Eu nu îmi doresc decât sănătate și să am alături de mine toți oamenii pe care îi am în momentul de față, și pentru eșecuri și pentru succes, și nu îmi doresc decât ca Dumnezeu să îngăduie ca eu să pot deveni cea mai bună varianta a mea!”, ne-a mărturisit artista pentru Ciao.ro.

A divorțat de Cătălin Dobrescu pe 4 decembrie

Oana Radu a divorțat pe 4 decembrie de cel care i-a fost soț, antrenorul de fitness Cătălin Dobrescu. Cuplu s-a despărțit la 3 ani de zile de la cununia civilă și cei doi au decis să meargă astfel pe drumuri separate pentru că nu se mai sincronizau în viața pe care o trăiau împreună.

Oana Radu a decis să nu își invite la petrecerea dată în cinstea zilei sale de naștere și pe fostul ei soț. Motivul ni l-a explicat chiar ea! Chiar dacă cei doi foști soți locuiesc încă împreună și după despărțirea lor, deși nu se intersectează, Oana Radu ne-a povestit pentru Ciao.ro faptul că amândoi au nevoie să își revină si să se vindece puțin în urma separării lor.

„Nu suntem dușmani, chiar locuim în aceeași casă”

“Nu o să vină! Eu și Cătălin am rămas în relații foarte ok, nu suntem dușmani, chiar locuim în aceeași casă. Bine, dormim în locuri separate. Este locuința noastră comună, nu am luat deocamdată nicio decizie! Amândoi suntem foarte răniți și încercăm să ne vindecăm. Nu sunt încă vindecată și nu pot avea o relație de prietenie cu el deocamdată.

El știe că va avea un sprijin întotdeauna în mine, noi nu ne-am despărțit dintr-un motiv real. Sunt sigură că o să ne înțelegem mai bine decât ne înțelegeam când eram împreună în momentul în care lucrurile se vor mai liniști și vom fi mai bine din punct de vedere sentimental (…) Nu s-a pus problema despre infidelitate, despre absolut nimic, noi am hotărât să ne despărțim pentru că nu ne înțelegeam, eram două persoane destul de la fel și ne loveam cap în cap și nu avem de ce să fim dușmani!”, ne-a mai declarat Oana Radu.

Publicat: 11 dec. 2023, 22:00 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă
×