EXCLUSIV | Motivul pentru care Ioana Nitobe Lee nu a avut niciodată copii! „Am avut 3 fete adoptate la distanță, pe 3 continente!”

Publicat: 20 sept. 2023, 17:51 Autor: Dora Bazavan Vedete

Prințesa japoneză, Ioana Nitobe Lee, singura româncă care a fost căsătorită cu un prinț japonez s-a întors în România pentru a-și vizita părinții. Și-a făcut între timp și o platformă de wellness, am aflat cum se întreține și ce nu îi lipsește niciodată din ritualul său de beauty și întreținere dar și de ce nu a avut niciodată copii. Exclusiv pentru Ciao.ro, Ioana Lee a vorbit și despre momentul în care și-a dorit să adopte un copil.

Ioana, ce proiecte noi te-au readus pe plaiurile mioritice?

În primul rând, vă mulțumesc pentru interviu. Am venit pentru părinții mei. Cu această ocazie, însă, am decis să deschid o platformă de „stare de bine”. Diferențele dintre sănătate și starea de bine (wellness).

Motivul pentru care Ioana Nitobe Lee nu a avut niciodată copii

America sau România, pentru sfârșitul anului 2023?

Nu știu. În ultimele luni, am făcut naveta între cele două continente. E în funcție de sănătatea părinților.

Ai povestit pe platforma ta de wellness despre încercările prin care ai trecut când ai fost mică. Te-au marcat atât de mult, încât te-au făcut să nu îți dorești să devii mamă?

Nimeni nu mi-a pus niciodată această întrebare. Aș fi vrut să nu trebuiască să răspund. Da. Mi-a fost teamă să am un copil. Dacă se năștea bolnav? Dacă viața mea tumultoasă l-ar fi afectat peste puteri… Am avut, însă, bucuria de a fi ca o mamă pentru o fată pe care o iubesc mult.

Ai luat în calcul vreodată posibilitatea unei adopții? Ți-ai dorit vreodată acest lucru?

Da. Pe lângă fiica fostului meu soț (my beautiful angel K. ( n.r.: îngerul meu frumos!) ), eu am avut 3 fete adoptate la distanță, pe 3 continente (plăteam lunar pentru creșterea și educația lor).

La un moment dat, împreună cu soțul meu, am decis să adoptăm un copil din România. Pe vremea aceea, însă, procesul de adopție era extrem de complicat și, practic, imposibil pentru noi să continuăm demersurile.

„Am avut 3 fete adoptate la distanță, pe 3 continente!”

Ce mai fac cei doi căței pe care îi aveai cu fostul tău soț, Paul?

Îmi puneți întrebări care mă dor. Nu știu. Nu am mai suportat despărțirile de ei, după ce ne întâlneam cu toții. Ne era greu tuturor, așa că am hotărât să „divorțăm” și emoțional.

Apropo de Paul, ce mai face fostul tău soț? A mai venit în România? Ați păstrat legătura? S-a recăsătorit?

Am păstrat legătura timp de doi ani. După aceea, el s-a recăsătorit.

Tu cum stai cu viața sentimentală? Există vreun domn ce ar trebui menționat?

Nu. Nu am pe nimeni. Iar dacă aș avea, de ce v-aș spune vouă? (zâmbește)

Acum 3 ani, a devenit virală întâmplarea pe care ai povestit-o într-o emisiune despre gătitul ciorbei fără apă. Ai mai avut și alte întâmplări de acest gen în bucătărie?

Daaaa. Și nici măcar nu înțeleg de ce. Absolut toată familia și cunoscuții mei gătesc foarte bine! Și pentru ei este o pasiune. Eu am alte pasiuni! Bucătăria rămâne încă o provocare. Dar eu am câștigat toate provocările.

Ce secrete ai pentru o frumusețe durabilă ca a ta?

Nu aș folosi cuvântul „frumusețe”. Parcă obligă prea mult. Întreținere. Știu că sună ca un clișeu, dar, de 30 de ani, beau 2-3 litri de apă pe zi. Nu beau cafea, nici alcool, fiindcă ambele deshidratează pielea. Nici nu am fumat vreodată.

Mănânc puțin, mai mult o dietă lichidă (shake-uri) în care adaug pudră de colagen, acid hialuronic, aminoacizi s.a. (puțin suspans nu strică nimănui). Timp de 6 ani am făcut sport cu un antrenor. Acum, fiindcă sunt mai mult pe drumuri, mănânc cam nesănătos, dar încerc să mă țin de sport, chiar și fără antrenor. Încerc să dorm cât pot de mult. E greu, fiindcă, din nou, am un ritm decalat din cauza călătoriilor. Dar dorm când pot. A dormi face parte obligatorie din programul meu de întreținere.

Pentru față și corp folosesc produse de îngrijire pe care mi le combin singură. Sper să ajung la formula ideală, în timp. Foarte importante sunt: Exfolierea, Hidratarea ─ interior/exterior, Folosirea ecranului de protecție solară, în fiecare zi, tot timpul anului, Expunerea limitată la soare.

Toate aceste lucruri trebuie făcute zilnic. Trebuie să fie un stil de viață! Nu ceva ce facem doar uneori.

Unde te vezi peste 10 ani?

Crescând pui de Koala în Australia! Glumesc. Vom vedea…

La ce carte lucrezi acum?

Lucrez la două cărți în paralel: una abordează un nou stil de scriere, alta este tot de memorii. Ambele extrem de puternice ca mesaj.

Ce fel de bărbat îți dorești pentru tine și lângă tine?

Un bărbat cu un suflet bun. Cald. Înțelegător.

Ești obișnuită cu o viață luxoasă. Ce nu ar trebui să-ți lipsească niciodată?

Dumnezeu.

Publicat: 20 sept. 2023, 17:51 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă