EXCLUSIV! Majda Aboulumosha are probleme cu implanturile din cauza efortului depus în competiția Survivor! La ce riscuri se expune actrița

Publicat: 25 ian. 2021, 13:44 Autor: G. M. Vedete

Pe Majda Aboulumosha o dor sânii din cauza efortului depus la Survivor, emisiunea – concurs din care face parte. Actrița își pune sănătatea în pericol, se pare!

Majda Aboulumosha a acceptat să plece în Dominicană și să facă parte din echipa “Faimoșilor” la Survivor 2, deși medicii i-ar fi recomandat să stea în banca ei pentru că nu a trecut foarte mult timp de la operația la bust pe care a suferit-o la jumătatea lunii octombrie, într-un spital renumit din Turcia.

Majda Aboulumosha, dureri de sâni la Survivor

Actrița și-a făcut mastopexie, după ce slăbise peste 20 de kilograme, în octombrie 2020, iar în primele zile ale lunii ianuarie și-a luat zborul către Dominicană, ceea ce înseamnă că atunci nu avea nici măcar 3 luni de la intervenția chirurgicală. Activitatea fizică se poate relua după 2 luni, însă medicii nu ar recomanda participarea la probe sportive atât de grele cum sunt cele de la Survivor.

În ediția Survivor de sâmbătă seară, Majda Aboulumosha s-a plâns de dureri insuportabile de sâni, a și spus că este operată la bust și că nu are voie să facă un efort foarte mare, deși probele sportive nu sunt tocmai ușoare. La proba la care a fost nevoită să învârtă cu putere de o roată imensă, Majda s-a ținut de sâni, semn că o apucase durerile puternice, asta după ce nu cu mult timp în urmă, la alte probe, a leșinat, în presă scriindu-se că are o mare lipsă de calciu.

Majda și-a făcut mastopexie

Ei bine, durerile la sâni ale Majdei nu sunt de neglijat, cu atât mai mult cu cât actrița abia are 3 luni de la operație. Reporterii CIAO.RO au stat de vorba cu consilierul medical care s-a ocupat de ea în octombrie, atunci când a ales să se opereze la o clinică medicală din Turcia, când vedeta și-a făcut mastopexie.

“Mastopexia este o intervenție de ridicare a sânilor, un lifting al sânilor, prin care se urmărește îmbunătățirea aspectului și formei acestora. Operația se realizează cu sau fără implant mamar.

În cazul Majdei, s-au folosit implanturi mamare de dimensiuni mici. Ea nu a dorit să schimbe dimensiunea sânilor săi, ci doar să îmbunătățească aspectul lor. Perioada de recuperare, după o operație de acest fel, este de 30 de zile, dar noi recomandăm ca activitatea fizică să fie reîncepută după două luni”, a explicat consilierul medical Ensar Duman.

Consilier medical: „Am avertizat-o să fie atentă, să nu se lovească peste sâni, pentru că se poate alege cu un hematom, o deformare sau desfacerea suturii”

“Înainte să accepte participarea la Survivor, Majda a venit la clinica din București și am discutat despre riscuri. A fost de acord că ceea ce se întâmplă la Survivor este departe de a fi normalitatea din viața unui om, mai ales a unui pacient proaspăt operat. Probele sunt grele, dure și accidentările iminente. Am avertizat-o să fie atentă, să nu se lovească peste sâni, pentru că se poate alege cu un hematom, o deformare sau desfacerea suturii. I-am recomandat să poarte o bustieră în timpul probelor, care să îi susțină sânii și să îi ofere mai multă protecție.

În toamnă, înaintea intervenției de mastopexia, Majda a făcut o ecografie. Când se va întoarce, va trebui să meargă la control, în Turcia”, mai spune Ensar Duman.

Majda Aboulumosha: “Am ales să fac operația de mastopexie pentru că am slăbit peste 20 de kilograme”

“Am ales să fac operația de mastopexie pentru că am slăbit peste 20 de kilograme. Nu am optat însă pentru o mărire de sâni, deoarece mă simt confortabil așa. Cât despre perioadă, am decis să mă operez pe timp de pandemie, chiar în Turcia, pentru că știam că merg într-un spital sigur, cu medicii profesioniști, care pun sănătatea pacientului pe primul plan. Am făcut testul COVID la internare. Eu am mare încredere în Ensar Duman, consilier medical și reprezentant al spitalului din Turcia, în România, nu spun asta pentru că îmi este prieten, dacă el știa că există vreun risc sau nu e momentul să plec, mi-ar fi spus. Și asta nu doar mie, așa procedează cu toți pacientii lui. Operația a durat în jur de 4 ore, iar eu mă simt foarte bine. Voi sta în spital o singură seară, mâine (n.r.: astăzi) mă externez”, a declarat Majda pentru Click!, imediat după operația la sâni.

Foto: Arhivă ciao.ro/ Arhivă personală

 

Publicat: 25 ian. 2021, 13:44 Autor: G. M. Vedete
Autor: G. M.
Este redactor online pe zona Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN....
Pe aceeași temă