EXCLUSIV | La ce a renunțat Ana Odagiu pentru a juca în comedia „Bravo, tată”, de la Antena 1! Unde pleacă în luna de miere + Ce relație are cu Natanticu

Publicat: 27 oct. 2023, 18:30 Autor: Dora Bazavan Vedete

Actrița Ana Odagiu este în cea mai bună perioadă a ei. Totul îi merge ca uns pe plan profesional, a făcut câteva compromisuri pentru a juca în serialul de comedie de la Antena 1, „Bravo, tată!”, dar nu are nici cel mai mic regret, iar căsnicia cu Conrad Mericoffer a venit la momentul potrivit. Vine și luna de miere pe care cei doi proaspăt însurăței o vor petrece în Bali, în decembrie, pentru că până atunci, Ana Odagiu este prinsă cu filmările pentru serialul de la Antena 1.

Ana, ai fost cooptată în serialul de comedie „Bravo, tată!”! Povestește-ne puțin, te rog, cum s-a întâmplat?

Avem foarte multe spectacole, turnee și repetiții în același timp și când m-a sunat Domnica Cârciumaru să mă cheme la un casting, știu că am dat un casting bun, am simțit eu, dar poți să dai  zece mii de castinguri bune și să nu iei niciun rol. Nu îmi făceam mari speranțe, dar la un moment dat m-a sunat Maria, care este producătorul nostru și mi-a zis: „Vezi, că ești în cărți! Hai, să vii mâine la o probă filmată!”.

I-am zis că nu am cum pentru că a doua zi aveam spectacol și mi-a zis să rezolv cumva. Și am ieșit din spectacolul ăla, am făcut ceva ce am judecat tot timpul dacă alți actori o făceau. I-am lăsat pe  toți vraiște și am plecat la acest casting, gândindu-mă că poate voi lua rolul! Nu am avut nici măcar siguranța asta! Și am riscat  cum nu risc de obicei sau risc  dacă e vorba doar de mine și dacă mă încurc doar pe mine. Nu fac lucurile astea când îi încurc pe alții. I-am încurcat pe alții, am ieșit din două proiecte și după aia am așteptat ca o nebună să văd dacă măcar  a meritat!

La ce a renunțat Ana Odagiu pentru a juca în comedia „Bravo, tată”

Deci nu știai dacă se va întâmpla sau nu  dar ai renunțat la două proiecte pentru asta, pentru proiectul „Bravo, tată!”!

Am renunțat  la două proiecte la care țineam foarte mult, mă mânca pielea de nervi și de supărare  că nu am putut să găsesc o modalitate să le fac pe ambele.

Pe genul sacrificiul pentru carieră !

Corect! Real, chiar așa s-a întâmplat! Am făcut acest sacrificiu, renunțând la două  spectacole dragi, în speranța că voi juca în acest serial și  după ceva timp, când nici nu mă mai gândeam, am primit telefonul, cu vestea: „Ai luat castingul! Haide să filmăm!”, deci a fost ceva extraordinar!

Ce rol ai în serialul „Bravo, tată!”?

Cristina mă numesc în serial,  sunt soția lui Flavius, adică a lui Natanticu și îmi doresc copii.  Asta e tema mea principală. Vreau să fac copii! Sunt destul de acritură dar și simpatică de multe ori.

Unde pleacă în luna de miere

Cu fetele, Andreea Perju și Diana Cavallioti cum te înțelegi?

În realitate noi suntem o gașcă foarte mișto, iar ce se întâmplă în culise e o hăhăială teribilă. În film, eu sunt soția lui  Flavius, iar Andreea Perju este fosta lui soție. Este o râcă continuă între noi și o  avem pe Dana care este sora lui Flavius, care îmi este mie cumnată și este ca un liant între noi.  Ne temperează. E o întâlnire foarte plăcută. Chiar mă bucur că am avut ocazia. Mi-am dorit tare mult să joc cu  Diana Cavallioti și mă bucur că ne întâlnim aici, nu la teatru, ci într-un  serial, dar e o întâlnire tare drăguță.

Nu e primul tău serial…

Cu Antena am început, acum 15 ani, nici nu mai știu, „Clanul Sprânceană” se numea, cred că printre primele telenovele, dar a venit bine, îmi doream să fac televiziune, nu mai făcusem de mult, aveam pauză cumva în TV  și a venit foarte bine acest proiect. A venit și nunta, toate  au venit neașteptat, toate au venit prin surprindere ceea ce îmi demonstrează încă o dată că  viața e viață, nu are nicio legătură cu ce planuri îți faci tu sau cum îți gândești tu lucrurile.

Lună de miere nu ați avut deocamdată!

Nu am avut, nu. Conrad, soțul meu, râde și spune de fiecare dată, când am făcut cununia m-a întrebat dacă am spectacol și în ziua cununiei,  nu era singura zi în care nu aveam, următoarea zi am plecat în Elveția, aveam spectacol și acum,  mi-a zis: „Ana, când avem nuntă ai ceva? Zic, da, de la ora 17.00!. Dar e ok, cred că ajung la biserica!”.  Am  glumit, evident nu aveam, e singura zi în care nu am avut spectacol!

Ce relație are cu Natanticu

Și cum e? V-ați făcut planuri pentru luna de miere sau o lăsați pentru  anul viitor?

Plecăm în Bali pentru că, din fericire, ne-au obligat nașii. Ne-au făcut cadou vacanța. Plecăm în decembrie când avem pauză la serial că altfel nu aș fi putut să plec!

Știu că tu te completezi foarte bine cu sora ta! Cum e relația voastră acum? Mai stați împreună?

Foarte bine, da! Nu, dar nici nu am stat  împreună. Petreceam foarte mult timp împreună dar de dormit în același loc, nu dormeam.  Relația noastră este aceeași doar că acum s-a schimbat puțin  dinamica, având în vedere că  a mai apărut cineva în familia noastră, Conrad, pe care sora mea l-a primit cu brațele deschise și familia mea, în general, fetele sunt  topite după el, fetele mele, mama, sora mea, bunica mea, mătușile mele și mă bucur. Este o armonie și familia lui e minunată și ne înțelegem. E foarte bine deocamdată, hai să vorbim după ceva timp,  să vedem ce se mai întâmplă.

Publicat: 27 oct. 2023, 18:30 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă