Ioana Grama se numără printre influencerii de succes, care, prin prisma contractelor pe care le are, face dese drumuri la București. Am întâlnit-o la lansarea ediției de vară A list Magazine, unde a afișat o siluetă de invidiat, pe care o menține prin sport, dar fără disciplină alimentară. În interviul exclusiv acordat pentru CIAO.RO, creatoarea de conținut ne-a povestit despre debutul ei în online și cum a făcut primii bani, declarându-se o tipă chibzuită, căreia nu îi place să depindă de nimeni.
Ioana Grama are proiecte și campanii, care îi cresc conturile, iar la acest statut a ajuns prin perseverență și profesionalism, străduindu-se să își îndeplinească obiectivele contractuale. Creatoarea de conținut a divorțat de tatăl fiicei sale în 2021, fiind implicată într-o relație. Iubitul și fiica ei se înțeleg bine, așa că lucrurile sunt în armonie. La fel și silueta ei, pentru că trage la sală ca să poată să mănânce ceea ce își dorește.
Ce volum de muncă este în spatele unor poze frumoase urcate pe instagram?
Este foarte multă muncă, trebuie foarte multă organizare, dar am oamenii potriviți în jurul meu care mă ajută foarte mult. Așa din poze pare totul simplu, dar sunt niște pași pe care să îi respecți. Brandurile sunt diferite, fiecare are așteptări diferite, fiecare vrea lucruri diferite, trebuie să refaci dacă nu e bine , trebuie să refilmezi, trebuie să faci o grămadă de compromisuri.
Ești un influencer de succes. Cum a început drumul acesta?
Acum 12 ani a început mai exact, când postam foarte mult pe Facebook și aveam și un blog. Am fost invitată într-un press-trip, unde mi s-a spus că pot să fac bani din online. Cred că la o lună – două după ce m-am întors din acel press-trip am avut prima mea colaborare plătită și de acolo lucrurile s-au legat. Se întâmpla prin 2014-2015.
Ce ți-ai luat din primii bani câștigați?
Nu cred că mi-am luat nimic. Mi-am strâns banii, sunt foarte strângătoare. Cheltui, dar sunt chibzuită.
Așa ai fost dintotdeauna?
Da, îmi place să țin de bani, pentru că îmi place să invesesc, să știu că am banii mei și să nu depind vreodată în viața asta de cineva, Doamne ferește!
De ce nu te muți în București?
Nu îmi place orașul, nu-mi place agitația, nu-mi place traficul. Clujul este liniștit, eu sunt o persoană liniștită, nu îmi place să ies în oraș, petrec foarte mult timp în casă cu prietenii mei. Am un copil care e stabilit în Cluj, tatăl este din Cluj, nu o să mă mut niciodată din Cluj. Ayana are aproape 5 ani.
Fiica ta este fascinată de ce faci? Îi place când faci poze?
Da, îi place și ei, se implică atunci când vede că dau drumul la cameră. Se bagă și ea repede în poze.
Ai avut emoții înainte ca fiica și iubitul tău să se cunoască?
Cu siguranță, îți pui tot felul de întrebări și te gândești la toate situațiile posibile, dar nimeni nu îți poate garanta nimic, așa că live your life.
Cum a fost întâlnirea dintre ei? Copiii sunt foarte sinceri prin reacțiile lor.
Ayana e foarte prietenoasă, place pe toată lumea. E un copil care reacționează la fel față de toți oamenii pe care îi întâlnește.
Cum te menții?
Fac sală de 3 ori pe săptămână, merg la tenis și la pilates. Și beau apă multă. În rest mănânc de toate: KFC, dulce, zahăr, prăjituri, bombonele. Trag la sală ca să pot să mănânc ce vreau eu. Asta e șmecheria de fapt. Am 1,73 m și 60 kilograme.
Foto: Instagram