Fiica cea mică a lui Adrian Minune, despre sexul bebelușului. Fiica cea mică a lui Adrian Minune, Adriana Simionescu, va deveni mămică anul viitor. Sexul copilului îl știe deocamdată doar sora ei și probabil și celebrul ei tată, așa că în curând o să îl dezvăluie tuturor, dar la momentul potrivit! Ce emoții o încearcă acum pe Adriana Simionescu, Ciao.ro i-a aflat secretele! Dar și cum a fost înștiințat Adrian Minune că va avea un nepot sau o nepoțică! Trăirile au fost intense și la cote maxime!
Adriana, ce faci? Cum te simți ca viitoare mămică? Cum decurge sarcina?
Hey! Fac super bine. Sunt super liniștită pentru că tocmai ce am fost la doctor și am aflat că bebe este complet sănătos! Ca viitoare mămică am foarte multe emoții pentru că de fapt niciodată nu ești cu adevărat pregătit pentru asta și nimeni nu se naște învățat să facă asta. Cu toate astea, am mai avut grijă de Sofi, nepoțica mea, fetița lui Karmen, cât a fost bebe, de alți copii din familia noastră și știu că nu este ceva ce nu se poate face. Sarcina decurge foarte bine, sunt și zile în care nu mă simt ok, dar îmi revin.
Ai grețuri, pofte multe?
Aparent bebe este un copil bun care nu provoacă foarte multe grețuri și stări ciudate. Poftele nu sunt multe, dar foarte diferite și pot fi chestii de genul: ciocolată pe care o găsești peste tot la magazin sau fructe pe care le găsești vara și atunci e nasol.
Ștîi deja dacă o să aveți băiețel sau fetiță sau vrei să tii suspansul cu privire la acest aspect?
Nu știu eu, Karmen știe, dar suntem superstițioși așa că, dacă o întrebi nu iți va spune!
Știu că tatăl tău, Adrian Simionescu, este absolut înnebunit după prima lui nepoată, Sofia, fetița lui Karmen! Când a aflat că tu ești însărcinată, cum a reacționat? Cum i-ai dat, de fapt vestea?
Toți sunt super fericiți pentru vestea pe care le am dat-o ! Eram toți acasă și pur și simplu într-un moment de liniște când treceam pe lângă masa unde erau toți așezati am spus: “Sunt însărcinată!”. Și am pus testul pe masă. Apoi lacrimile au început să vină.
Cât de încântată ești că vei fi o mămică tânără?
Sunt foarte fericită! Mereu mi-am dorit să fiu o mămică tânără! Uite cum sună! Eu 30 de ani, copilul meu, 10! Eu 38 copilul meu 18! Chiar tare!
De curând a fost și ziua ta! Cum ai sărbătorit? Ce cadouri ai primit? Ce îți dorești pentru tine?
De ziua mea am luat masa cu ai mei, ca de obicei, în familie! Cadouri am primit multe de la toți, dar mai importantă a fost prezența lor și faptul că ei, de fapt, sunt mereu lângă mine! Nu doar de ziua mea.
Karmen, sora ta, a fost încântată să împărtășească vestea că va fi mătușă! Cum îți place să descrii relația voastră? E mai grijulie acum cu tine? Îi spui toate secretele?
Relația dintre mine și Karmen este una foarte apropiată! Nu suntem genul ăla de surori care să se iubească ,,siropos” așa cu romane de prietenie. Noi suntem noi! Ne spunem rar “te iubesc”, e de ajuns și o privire să ne certăm, dar, la fel, să ne și împăcăm și să începem să râdem împreună. Ne iubim foarte mult avem o conexiune perfect de ciudată! Îi spuneam săptămâna trecută că abia aștept să fie și ea mătușă, să simtă ce simt eu pentru Sofi.
Dar Cati, mama ta, îți dă sfaturi despre cum să fii așa o mamă bună cum a fost ea pentru voi?
Mama mereu îmi dă sfaturi, a fost foarte fericită și ea când a aflat, a izbucnit în lacrimi la fel ca și tata. Lor le datorez tot! Dacă tată nu muncea fiecare zi din viața lui, eu nu mergeam la școlile la care am mers. Sudoarea frunții lui a fost doar pentru noi, iar dacă mama nu ne dedica toată viața ei nouă, noi nu știam tot ce știm acum despre viață. Cei 20 de ani de acasă!
Știu că ai programat nunta pentru anul viitor! Va fi un dublu eveniment, nunta cu botezul! Cum este Nicu, soțul tău și tatăl copilului? Cum îți place să îl caracterizezi?
Nicu este sprijinul meu. El este cel mai frumos loc în care m-am aflat vreodată, cea mai caldă zi de Iulie, cel mai bun prieten și iubirea vieții mele. Sunt sigură că va fi un tată perfect!
Tu ești mai temperată sau el? Cât de grijuliu este acum cu tine?
Eu sunt mai temperamentală decât el dar facem lucrurile să funcționeze. Atât timp cât acceptăm să lucrăm amândoi la a ne înțelege mai bine, să reușim să funcționăm, totul este bine. Cât despre grija lui față de mine în perioada asta, pot spune că stau într-un glob de cristal.
Vreau doar sănătate pentru noi și bebe. Atât!
Cum a fost Crăciunul pentru tine în copilărie? Ai avut niște părinți care ți-au făcut toate poftele, ție și fraților tăi!
Crăciunul nostru era plin de iubire și căldură în suflete. Îmi aduc aminte când stăteam mai mulți la vila din Ștefănești, la tata, și era atât de frumos când mâncam toți la masă și apoi jucam cărți și tot felul de jocuri, care, urmate de glumele nebunești ale băiețiilor din familia noastră, ne făceau să râdem atât de tare incât, la propriu, eram pe jos.
Te gândești deja cum o să arate camera copilului tău sau ești superstițioasă în acest sens și nu vrei să pregătești nimic dinainte?
Așteptăm să aflăm sexul copilului și mai apoi ne gândim la cameră.
Îți dorești o familie numeroasă?
Da! Îmi place să fim mulți în casă.
Profesional vorbind ai lansat o piesă nouă, cu Antonio, cu care sunteți deja în promovare! Ce mai urmează în acest sens? O să iei o pauză după ce naști sau nu îți vei întrerupe activitatea?
Da! Acesta este un proiect de suflet la care s-a lucrat mult pentru a avea un produs final cât de repede posibil. Mă refer la nopți albe. Eu și Antonio am compus piesa de la 0 și ne mândrim cu asta. Antonio este un om foarte talentat și un prieten pe care te poți baza! Sper că v-a plăcut! Piesa se numește “Mă suni cu privat” – Antonio L.A. Feat Adriana Minune.
În următoarele luni vreau să îl prioritizez pe bebe pentru că știu că nu îi face bine stresul, atât lui cât nici mie, și o să iau o pauză dar nu pentru mult timp. Din fericire am parte de ajutor din partea familiei! Așa că ne vedem în scurt timp. Vă mulțumesc din suflet!