Emilia Popescu, totul despre rolul din noul serial “Lasă-mă-mi place! Camera 609”, difuzat la Antena 1.
Emilia Popescu, totul despre rolul din noul serial “Lasă–mă–mi place! Camera 609”, difuzat la Antena 1. Actrița interpretează rolul unei femei extrem de geloasă!
Ce puteți să îmi dezvăluiți despre rolul pe care-l interpretați?
Spun exact ce simt eu, un rol incitant, pentru că nu seamănă nici măcar 0,2 % cu mine. Construiesc o persoană total străină, sigur că așa e orice rol. Orice rol este străin de mine, dar la fiecare de obicei ne mai agățăm de ceva din noi. Îmi place foarte mult ceea ce am încercat. Femeia pe care o interpretez este foarte geloasă pe soțul ei, care a fost mai crai așa.
Și toată această gelozie am îmbibat-o, ca să zic așa, cu un pic de tandrețe și un pic de umor. M-am potrivit foarte bine cu partenerul meu, cu Mihai Călin și am construit așa un cuplu tandru care uneori fac mișto unul de altul.
Vă distrați și în pauză?
În pauză cel mai tare și, din păcate, el mă face să râd și la filmare, când nu prea trebuie să râd. Nu prea pot să mă abțin, știți, nu mă străduiesc prea tare să mă abțin, dar uneori trebuie. Și uneori a ieșit bine chiar așa, cu râsul, care nu e scenariu. Pentru că e sare și piper.
Spuneți că niciodată în viața asta n-ați fost geloasă?
Nu, nu am felul ăsta de gelozie. Nu.
N-ați avut niciodată o criză de gelozie? Poate în adolescență?
Nu am avut o criză de gelozie, nu.
Alte proiecte mai aveți?
Da, am 2 premiere la Național, exact până în decembrie. Foarte grele. “Tango” în regia lui Tompa Gabor, “Opera de 3 Parale” în regia lui Gelu Colceag. Roluri grele, dar frumoase Sunt bucuroasă, foarte bucuroasă de proiectele astea.
Cum reușiți așa să vă împărțiți între viața de acasă și proiecte în teatru, film?
Acum nu mai e așa complicat. Copilul meu e mare, e la casa lui, deci nu trebuie să mă împart.
Cum vă place să vă relaxați în timpul liber? Ce vă place să faceți?
Pur și simplu să stau să mă uit la filme, să stau la mine acasă sau să fac plimbări lungi.
Vacanța ați avut sau nu?
Am avut o lună de vacanță, dacă n-aveam serialul “Lasă–mă–mi place! Camera 609”, aveam 2.
Unde ați fost plecată?
Am fost la Nisa, unde este familia mea, la fratele și la mama mea. Mama are 98 de ani.
O zi normală din viața dumneavoastră atunci când nu aveți filmări cum decurge? Gătiți?
Gătesc mult mai puțin că înainte. Gătesc cu foarte mare plăcere pentru copii, pentru prieteni. Adică atunci când am liber mă văd cu prietenii obligatoriu ori la mine acasă, ori ieșim undeva obligatoriu pentru că nu prea am timp și atunci profit pur și simplu.
Mă odihnesc, la mine în casă, îmi place foarte mult. Citesc sau văd filme.
Ce vă place cel mai mult să gătiți? Dați-ne o rețetă pentru cititorii CIAO.RO.
Vă dau o rețetă bună care n-are carne, dar nu că nu mănânc carne. Așa mi-a venit în cap, această rețetă. Deci tai vinetele, le prăjești un pic și pui așa un strat de vinete, un strat de roșii tăiate rotund, o felie de cașcaval deasupra și totul cu foarte mult sos Bechamel, sosul acela făcut cu făină, lapte sau smântână de gătit, așa, și cu mult parmezan, pus la cuptor. Ingrașă și este genială!
Cel mai bun îmi place să fac paste cu mult pesto, pesto e un ingredient pe care îl ador și îl folosesc în multe mâncăruri și carnea când o fac, și la un mușchi de vită pun pesto. Parmezan pun la legumele trase la tigaie și sos de soia. Astea sunt ingredientele mele prefeate.
Cum vă întrețineți?
Fac puțină mișcare dimineața, gimnastică. Când mă scol la 5:30, că am filmare, nu fac mișcare. În rest, când am timp mă mai duc la niște tratamente corporale.
Și tenul? Cum îl îngrijiți? Aveți vreun truc?
Îmi mai pun niște măști, cumpărate de magazine de beauty.
Scenariul ce poartă semnăturile Biancăi Mina, lui Bogdan Cotleţ, Radu Grigore şi Ruxandrei Ion are în prim plan o poveste de dragoste care nu se încadrează în clișee. Protagoniștii acestui serial nu se îndrăgostesc la prima vedere, ci se întâlnesc dintr-o greșeală, iar din momentul acela se dă startul unei situații de tip domino, în care stângăciile, du-te vino-ul, situațiile comice, dar și cele romantice și emoționante continuă fără oprire. Tot în prim plan se află și o moștenire foarte mare, care nu se dobândește prin succesiune, ci printr-o condiție specială impusă prin testament, ceea ce stârnește o competiție tragi-comică în rândul candidaților.
Nume consacrate din teatru, film și televiziune, actori care nu au mai apărut demul pe micile ecrane, dar și nume noi, vor face deliciul telespectatorilor în comedia romantică Lasă-mă, îmi place! Camera 609. Alături de Loredana Groza, în “Lasă-mă, îmi place! Camera 609”, joaca Emilia Popescu, Magda Catone, Mihai Călin, Claudiu Bleonţ, Virginia Rogin, Sergiu Cioiu, Anda Sârbei, Matei Negrescu, Anca Androne, Doina Teodoru, Nuami Dinescu, Marius Rizea, Ştefana Darzeu, Maria Ţăpuşă, Răzvan Krem Alexe, Emanuel Cîrstea, Alexandra Ciobanu, Julia Marcan, Lucian Ionescu, Iulia Barbu, Cristian Neacşu, Alexandra Ciobanu şi Graţiela Voicu, se arată într-un comunicat de la Antena 1.