Doinița Oancea a făcut o promisiune pe treptele bisericii de la Cernica, când a nas în nas cu un bărbat.
Doinița Oancea i-a făcut o promisiune unui bărbat cu care s-a întâlnit pe treptele bisericii de la Cernica. Actrița din serialul “Lia – soția soțului meu” s-a ținut de cuvânt!
Pe Doinița Oancea o vom putea urmări începând din 12 ianuarie, în fiecare joi, de la 20.30, la Antena 1, în serialul “Lia – soția soțului meu”, unde o interpretează pe “Gabi”.
Serialul care va putea fi urmărit în curând la Antena 1 va aduce în prim plan o poveste de iubire unică, dar încercată de trădări şi minciuni. În încercarea de a triumfa, iubirea adevărată se va lovi şi de această dată de o mulţime de obstacole şi pericole.
Despre întâmplarea de pe treptele bisericii de la Cernica, dar și despre rolul ei din serial, sau ce planuri are de sărbători, Doinița Oancea ne-a vorbit în interviul exclusiv de mai jos.
Ce ne poți dezvălui despre personajul tău din Lia – soția soțului meu?
Să știi că este diferit față de celelalte personaje pe care le-am interpretat până acum. E un pic răuță, dar, bineînțeles că îi găsesc justificări, pentru că este a mea și o iubesc. Și pentru că eu cred că nu există oameni răi cu adevărat, cred că ne înrăim din cauza unor întâmplări. Și asta s-a întâmplat și cu “Găbița”- eu așa o alint, a trăit un fel de întâmplări și s-a transformat.
Cred că pe telespectatori o să-I surprindă și latura umană că n-am cum să o las așa… fără să scot niște lucruri, la vedere. E diferită, cel puțin din aceste puncte de vedere, că e mai rea și mai manipulatoare.
Peripeții la filmările serialului?
Până acum aș zice că nu, îmi pare rău să te dezamăgesc. Am avut în schimb o întâmplare, nici nu știu dacă e bine să o zic, dar o zic acum…
Prima secvență pe care am tras-o cu Alex Ion și care este soțul meu în serial… eu nu sunt obișnuită să mi se întâmple lucruri de genul ăsta…
Am tras… nici nu mai știu câte duble.. foarte multe duble…se întâmplă ceva.. adică, în momentul în care trebuia să transmitem o chestie, nu știu, avem un blocaj și.. poate pentru că nu ne știam, sau poate pentru că nu mai lucrasem înainte… cu toate că noi am făcut repetiții, ne-am cunoscut, am mai stat de vorbă…
Adică era o secvență cu sărut sau…?
Nu, nu era. Era pur și simplu o discuție… nu era cine știe ce. Dar am avut acel blocaj, în 15 ani n-am pățit asta. Am tras secvență de enorm de multe ori. M-a și speriat acest lucru și uite că-l spun public.
Îmi era frică că nu o să putem să le legăm. Și este foarte important, adică oricât de bun actor ai fi trebuie să ai și un partener și mi-a fost puțin frică pentru că mă gândeam că între noi doi poate n-o să se lege o chimie. Dar, mulțumesc lui Dumnezeu… o să vedeți! E bine!
Ce planuri ai pentru sărbători?
Nu mi-am propus nimic extraordinar. Cred că doar o să mă odihnesc. N-am niciun plan. Am vrut să plec din țară, la căldură, dar găștile mele sunt împărțite, motiv pentru care o să fiu pe aici pe undeva, pe la noi.
Gătești de sărbători?
Nu. Maxim o ajut pe mama. Cui să gătesc? O ajut pe mama, ea tot timpul e cu “gătim mult”. Asta dacă o să am chef, și dacă nu plec.
Ai slăbit. Ai urmat vreo dietă?
Nu țin nicio dietă, mănânc foarte nesănătos… zilele trecute am mâncat două meniuri de la fast food la ora 21.00. În altă seară am mâncat ciocolată, pufuleți pe la 23.00-00.00.
Am slăbit vreo 5 kilograme, în câteva luni, să spun. Nu sunt așa multe… Dar cred că în vară – primăvară păream și mai slabă decât par acum. Cred că este vorba despre cum se așază kilogramele pe corp, ce pot să spun că nou este faptul că merg la sală!
Pentru prima dată în viața mea, cu plăcere. Am mai fost la sală, în trecut, dar niciodată nu mergeam cu plăcere. Acum merg la Florescu, dar merg cu mare plăcere.
S-a întâmplat așa… dintr-o glumă. Ne-am întâlnit pe treptele bisericii de la Cernica și i-am zis că aș veni și eu o dată, că tot ziceam că merg. Și mi-a zis “Hai, de când te aștept”. Și am zis că eram la biserică, am promis că merg, trebuie neapărat să merg, să mă țin de promisiune.
Și am făcut tot posibilul în acea săptămână să ajung la el la sală. O dată, ăsta era țelul meu. Și uite, m-am dus o dată, și de atunci mă țin, am o lună și jumătate de când merg.
Pentru 2023 ți-ai făcut vreun plan?
Încă nu mi-am făcut, dar vreau să–mi fac pe plan profesional. Nu-mi fac altfel de planuri pentru că las lucrurile să mă surprindă în viața asta…
Dar acum este sau nu cineva în viața ta? Ai iubit?
Ei, bravo! Dar ce crezi că o să răspund la întrebarea asta…
Întreb și eu…
Tu întreabă–mă…
Adică de Crăciun vei fi singură sau cu un “el”?
De Crăciun, fii mai bun… e o melodie… da. Mai departe… ce mă mai întrebi? (râde – n.r.)
Ce cadou vrei să primești de Crăciun?
Știi că nici la asta nu m-am gândit? Cred că am ajuns în momentul în care conștientizez.. eu am mai spus lucrurile astea, dar mi se întâmplă des – să conștientizez cât de important este că am părinții aproape și că suntem sănătoși și că suntem ok, mulțumesc lui Dumnezeu, nu am probleme grave cu ei, chestia asta îmi dă putere să trăiesc.
Merg mai departe și sunt un om pe picioare.. și eu… pentru că îi am pe ei bine. De Crăciun vreau doar să-i fiu recunoscătoare lui Dumnezeu pentru absolut tot și să nu cer nimic. Se poate? “Ce vrei de Crăciun?”… Nimic.
Și să am o stare bună, dacă se poate. Să nu mă apuce emoțiile alea, și toate gândurile, că eu sunt „sensibiloasă” de sărbători… și tot timpul de fapt!
Doiniţa Oancea şi Alexandru Ion, doi tineri actori din noua generaţie, fac parte din distribuţia serialului “Lia – soția soțului meu”, produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production şi difuzat în curând de Antena 1. Cei doi joacă rolurile lui Gabi şi Pavel, soţ şi soţie în serial, şi totodată personaje cu roluri-cheie în poveste.
Serialul care va putea fi urmărit începând din 12 ianuarie, în fiecare joi, de la 20.30, la Antena 1, îi dă posibilitatea Doiniţei Oancea să revină pe platoul de filmare alături de oameni dragi ei.
Doiniţa o va interpreta pe Gabi, o soţie manipulatoare, care ştie tot ce se întâmplă în casă. „Mă bucur mult că fac parte din acest nou proiect. Încă de când am citit primele episoade, mi-a plăcut tare mult cum se dezvăluie personajele şi firul poveştii. Am rezonat cu Gabi a mea încă de la primele replici. E colorată, puţin acidă, atunci când e cazul, simpatică, ironică, inteligentă şi foarte intuitivă!”, a dezvăluit Doiniţa, completând. „Pe Pavel, Gabi l-a luat pentru bani, pentru că aşa e ea, oportunistă, îi manipulează pe toţi şi face orice ca să îşi asigure locul cât mai sus în societate”.
Foto: PR Antena 1 / Arhiva CIAO.RO