Cum e relația Elei Crăciun cu soțul, după trei copii. De ce a simțit nevoia de schimbare, cum e viața cu trei copii și cât timp mai are pentru ea și soțul ei, fiind mereu o femeie activă, Ela Crăciun a decis să povestească pentru Ciao.ro!
Care sunt provocările cu care prezentoarea emisiunii „Numai de bine” de la Antena 3 se confruntă zi de zi și ce compromisuri trebuie să facă vedeta pentru a combina de minune cariera cu viața de familie? Ela Crăciun a recunoscut unde trebuie să mai lucreze și de ce!
Ești mereu activă și implicată în tot felul de proiecte. Produci și prezinți o emisiune TV, lansezi cărți de parenting, de gătit, ești foarte activă în social media, participi la evenimente și mai ai și 3 copii acasă. Cum faci față situației?
Toată lumea îmi spune că fac foarte multe lucruri și sunt momente în care eu nu simt asta, pentru că acesta este deja un stil de viață pentru mine și îmi doresc să rămân o persoană activă. De exemplu, dacă sunt momente în care simt că pot duce mai multe proiecte. Atunci demarez eu ceva nou, iar când simt că am obosit, pot lua și o pauză, în așa fel încât să îmi reîncarc bateriile.
Cred că atunci când îți ,,găsești menirea” și faci ceea ce îți place, nu simți că muncești. Bineînțeles că eu nu aș putea să fac toate aceste lucruri, dacă nu aș avea ajutor acasă, ajutorul părinților și socrilor. Am învățat să mă las ajutată de toată lumea din jurul meu. Astfel încât să pot să fac tot ceea ce îmi doresc și consider eu că aduce un beneficiu societății.
Când mai ai timp de tine și de soțul tău?
Să știi că acesta este un subiect la care simt că ar mai trebui să lucrez puțin. Înainte de pandemie aveam vacanțe separate, pe care le petreceam doar în compania soțului meu, fără copii, aveam weekenduri doar pentru noi doi. După ce a venit pandemia, a fost nevoie să stăm tot mai mult alături de copii.
Apoi am reînceput să călătorim și ne-am dorit să îi avem și pe ei alături de noi, pentru că fusese o pauză de vacanțe destul de mare și pentru ei. Cumva nu am mai avut timp de acele momente doar pentru noi. Știu însă că este acolo un lucru la care eu trebuie să lucrez și asta intenționez să fac.
De exemplu, acum două săptămâni pur și simplu într-o seară de joi l-am invitat pe soț în oraș, la cină și am ieșit doar noi doi. Nu trebuie să faci niște lucruri extraordinare. Să pleci peste hotare, să îți iei zile întregi departe de copii. Însă sunt momente micuțe pe care le poți petrece doar alături de partener.
Pur și simplu un mesaj pe care i-l dai în timpul zilei și îi spui ,,Te iubesc, mi-e dor de tine, mă gândesc la tine” și asta face parte dintr-o relație armonioasă cu soțul. Ți-am spus, și eu simt aici că mai am de lucrat, pentru că m-am lăsat cumva dusă de sentimentul cu care ne-am obișnuit în ultimii doi ani. De a fi cu toții împreună și acum mai greu există momente doar de cuplu. Obiectivul meu este ca o zi pe lună, dacă nu mai mult chiar, să fie doar pentru noi.
Care sunt proiectele care în momentul de față îți ocupă cea mai mare parte din timp?
Blogul și canalele mele de social media îmi ocupă cea mai mare parte din timp. Lucrez și la cea de-a patra carte, dar pentru că îmi doresc să ofer o informație de foarte bună calitate. Îmi iau tot timpul de care am nevoie să o finalizez într-o versiune cu care să fiu de-a dreptul fericită. Încă mai avem de lucru. Desigur, este și emisiunea mea TV una dintre prioritățile mele, ,,Numai de bine” este proiectul meu de suflet. Care în continuare îmi aduce o foarte mare bucurie în interacțiunea cu publicul și comunitatea mea.
Ce sfaturi ai pentru mamele care au mai mulți copii?
În primul rând să accepte ajutorul: mama, soacra, prietena, oricine este dispus să intervină este binevenit. Mai mult de atât, mamele chiar ar trebui să învețe să ceară ajutorul. Și să spună când au nevoie de o oră, două de ajutor cu copiii. Cred că în momentul în care apare un copil, nu mai spun de mai mulți, mamele uită oarecum de ele. Pun copilul pe primul loc, ceea ce este și normal. Însă pentru a avea un copil fericit, este nevoie de o mamă fericită. Și atunci lucrurile făcute pentru ele și sufletul lor sunt cele mai importante.
Care este poziția ta vis a vis de subiectul controverselor născute în ultima perioadă în jurul declarațiilor Deliei?
Cred că deciziile oamenilor trebuie respectate așa cum sunt ele. Fiecare hotărăște singur ce e mai bine de făcut pentru propria sa persoană. Până la urmă sunt oameni care nu își doresc neapărat să aibă copii. Care este problema? Importantă este asumarea deciziilor pe care le luăm. Ne este foarte ușor să blamăm și să îi arătăm pe alții cu degetul, iar câtă vreme nu trăim viața altora, ar trebui să nu ne deranjeze deciziile lor personale.
Am învățat ca niciodată să nu spun niciodată. De exemplu, după Alesia am spus că eu nu mai fac niciun copil și uite că între timp a venit și Nicholas. Evident că iubim foarte mult copiii, însă dacă am avea mai mult timp la dispoziție, cu siguranță ar veni și cel de-al patrulea copil. Dacă așa va fi cazul și chiar va veni, atunci va fi primit cu brațele deschise.
Știm că ești aproape să termini casa visurilor tale. Când te vei muta în ea? Te-ai inspirat pentru design de la casele vedetelor de la Hollywood?
Abia aștept. Este un proiect pe care îl aștept de patru ani și jumătate. Trebuia să ne mutăm de Crăciun și bineînțeles că nu ne-a ieșit, pentru că acest termen a fost iar și iar decalat. Sper ca ziua mea să o serbăm în casa cea nouă și inclusiv Paștele. Pot să spun că este o casă foarte luminoasă, o casă cu foarte multe colțișoare Instagramabile, în care abia aștept ca eu și familia mea să ne mutăm. M-am inspirat de pe Instagram. Eu în mare parte știam ce vreau, însă o am alături de mine și pe prietena mea, Diana Stoicescu, designer de interior. Ea știe foarte bine să îmi transpună gândurile și dorințele în realitate.
Nu am simțit neapărat nevoia de o schimbare, cât am simțit nevoia unei case care să fie a noastră. În acest moment locuim în casa părinților mei. Este o casă frumoasă, o casă mare, însă nu este a noastră și exact așa cum noi ne-am dori. Bineînțeles, simțeam nevoia unui dormitor în plus și atunci ani de zile, foarte mulți ani, am căutat o casă care să ne placă și care să fie pe gustul nostru și în care să ne vedem trăind alături de copiii noștri. Să știi că după foarte mulți ani, casa aceea a venit și de fiecare dată când merg pe șantier, fac exerciții de imaginație și uneori mă văd mutată în casă și o simt ca fiind a mea. Cert este că abia aștept să fie gata casa noastră cea nouă.