EXCLUSIV | Ce se întâmplă în spatele scenei la „Românii au talent” + Ce emoții au concurenții: „Mi-ar plăcea ca oamenii să știe că…”

Publicat: 05 mai 2023, 12:25 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete

Ce-și doresc concurenții din a doua semifinală Românii au talent să știe telespectatorii despre ei?

Ce-și doresc concurenții din a doua semifinală Românii au talent să știe telespectatorii despre ei? Au aflat reporterii CIAO.RO chiar de la cei care urcă astăzi pe scenă!

După ce membrii juriului au ales 24 de concurenți care să se califice în semifinalale Românii au talent, primii dintre acești au intrat în luptă vinerea trecută, iar 5 au ajuns deja în marea finală. În această seară, de la 20:30, ceilalți 12 vor oferi prestații de neuitat pentru a-i convinge pe cei de acasă să îi voteze.

Semifinală Românii au talent. Cine sunt concurenții?

În exclusivitate pentru ciao.ro, aceștia au spus ce și-ar dori cei de acasă să știe despre ei în urma prestației din această etapă.

Un om modest care se bucură de muzică”, așa i-ar plăcea tinerei interprete de muzică populară, Denisia Sănduleac, să fie păstrată în amintire de către toți cei care vor fi cu ochii pe TV. Modestă și totuși foarte pasionată, aceasta a pregătit un nou moment de suflet.

Un alt iubitor al muzicii, de această dată al celei bluess, Ștefan Popescu revine în show cu un singur gând. ”Să rămân în amintirea lor ca o persoană care merită să fie respectată pentru că muzica este o stare sufletească care aduce bine, este o terapie”, spune el.

După ce a făcut senzație în preselecții, când toată sala s-a ridicat în picioare să-l aplaude, făcându-i pe membrii juriului să-i promită calificarea în semifinale, Sandip Brahamin, revine cu o nouă prestație specială. De această dată, spune că are o mândrie. ”Cred că românilor le-au plăcut mișcările mele, m-am bucurat foarte tare să văd că am devenit viral”. Și așa vrea să fie și pe mai departe.

Semifinală Românii au talent. Eduard Dragu, Sara Piliego, Carina Veghiu, printre concurenți

Un copil special cu un talent special, Eduard Dragu, care iubește pianul vrea ca toată țara să știe asta despre el. Așa că a muncit mult pentru semifinale. ”Mi-ar plăcea ca oamenii să știe că sunt pasionat de pian și că vreau să fiu cunoscut pentru muzica mea”, spune el.

După ce Dragoș Bucur i-a oferit încrederea lui și a calificat-o direct în semifinale, puștoaica care iubește circul vrea să le arate telespectatorilor că poate și mai mult. Cu multă muncă pentru această etapă, Taheira declară. ”Aș vrea ca oamenii să se gândească la mine și să vadă muncă, pasiune, bucurie… și un gram de risc (zâmbește)”.

Calificată tot prin butonul auriu, Sara Piliego vrea să demonstreze iar că pasiunea ei pentru dans și tot efortul investit o vor duce departe în viață. ”Aș vrea ca oamenii să știe că orice copil, indiferent de cine este sau ce face, poate ajunge unde vrea doar prin muncă”, a spus ea emoționată.

Fericită, îndrăgostită de muzică și modestă, Carina Veghiu are un mesaj simplu pentru telespectatori.”Mi-ar plăcea ca oamenii să se gândească la mine ca la o fată care știe să cânte”. Chiar dacă vine dintr-un domeniu total diferit, la fel simte și magicianul Garry Cozma care ar vrea că toți să spună același lucru. ”Este un magician adevărat”, spune el.

„Ne dorim ca oamenii să rețină că suntem 2 copii normali”

Cu un moment încărcat de periculozitate și dinamism, Ramadhani Brothers revin și vor să le demonstreze telespectatorilor ”că suntem diferiți și că vom oferi un moment cum nu s-a mai văzut”.

Mi-ar plăcea ca oamenii să creadă că merită să mă asculte pentru a le transmite bucuria și pasiunea de a cânta”, spune Katrinel Prisacaru. Tânăra a câștigat aprecierea juraților prin vocea și dedicarea ei, indiferent de provocările vieții.

La prima vedere par inocenți și timizi, dar în spate se ascunde o muncă incredibil de grea și puternică. Olya și Valera au obținut butonul auriu, iar acum au un mesaj clar. ”Ne dorim ca oamenii să rețină că suntem 2 copii normali. Dar că în spatele acestor momente se află multă muncă, iar o clipă de relaxare ar putea ruina totul”.

Marco Cristoferi a pregătit un moment neașteptat

După ce în preselecții a luat butonul auriu pentru un dans încărcat de mesajul dur și realist, Marco Cristoferi a pregătit un alt moment neașteptat. Iar munca lui este plină de simbolism și asta și-ar dori să nu uite publicul despre el.

Mi-ar plăcea să se gândească la libertate, puritate și empatie. Obișnuiam să călătoresc foarte mult și mereu găseam oameni care mă priveau. Cred că trebuie să învățăm să ne conectăm și oamenii care mă văd să observe o persoană la care se pot conecta și de la care pot lua energie”, spune el.

Cine se va califica, vom afla în această seară.

Sursa foto: Pro Tv

Publicat: 05 mai 2023, 12:25 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete
Gabriela Grigoriev este reporter special pe zona de Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN. A…...
Pe aceeași temă