EXCLUSIV | Alex Ștefănescu de la „Românii au Talent”: „Simțeam o nevoie acută de a mă urca pe o scenă și de a dărui oamenilor ceva. Dacă nu m-a distribuit nimeni, m-am distribuit singur”

Publicat: 08 mart. 2023, 10:56 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete

Alex Ștefănescu de la „Românii au Talent” a vorbit despre cum a fost când a urcat pe scena show-ului, dar și ce l-a ambiționat să participe.

Alex Ștefănescu de la „Românii au Talent” spune despre el este introvertit și mărturisește ce l-a ambiționat urce pe scena show-ului în fața juraților și a telespectatorilor Pro Tv.

Tânărul povestește în interviul de mai jos cum a ajuns facă muzică, după ce n-a fost distribuit într-o piesă de teatru. Alex avea nevoia de a urca pe o scenă

Alex Ștefănescu de la „Românii au Talent”: „Intr-o vară în care nu prinsesem nici un rol în teatru și simțeam o nevoie acută de a mă urca pe o scenă”

În general, la emisiunile de talent au mai mult curaj să meargă cei care nu au mai apărut până acum pe scene. Ce te-a făcut pe tine să revii la Românii au talent?

Sunt introvertit în general și multă lume nu mă crede când spun asta. Curajul de a sta pe o scenă și de a fi văzut de milioane de oameni la televizor vine din credința în ceea ce fac. Si în materialul cu care am venit. La asta se adaugă condiția artistului căruia i se spune mereu după concerte „Ce bun ești, păcat că nu te știe mai multă lume… uite și tu ce se ascultă în țara asta, etc”. Na poftim, iată-mă!

Alex Ștefănescu, „un tip sensibil, hedonist, claustrofob”

Spuneau versurile tale că ești ”bun, dar nu ești cunoscut”… ce ai vrea să știe lumea despre tine, Alex Ștefănescu?

Alex Ștefănescu e un tip sensibil și ambițios, perfecționist, hedonist, claustrofob și multe altele. Dar Alex – omul poate să rămână un mister pe care-l știu bine apropiații. Mai mult mă interesează ca Alex – artistul să fie cunoscut, pentru că își pune sufletul pe tavă în muzica lui. Si asta mișcă oamenii la un nivel profund. I-au spus-o oamenii, n-o spune el.

Nu ești doar muzician, ci și actor. Cum a început pasiunea ta pentru acest domeniu și ce te-a făcut să continui pe acest drum?

La teatru m-a dus o fată de care îmi plăcea când eram mai mic și acolo m-am îndrăgostit (și de teatru și de fată). Apoi am scris primul one-man show într-o vară în care nu prinsesem nici un rol în teatru și simțeam o nevoie acută de a mă urca pe o scenă și de a dărui oamenilor ceva. Practic, dacă nu m-a distribuit nimeni, m-am distribuit singur. Și bine am făcut! De acolo totul s-a dus în sus… și în jos… apoi iar în sus.

Alex Ștefănescu, după apariția de la „Românii au Talent”: „Mi-a scris un băiat că mă vede ca pe tatăl pe care nu l-a avut și, deși piesele mele au multe glume, ele conțin, pentru el, lecții de viață”

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai avut în domeniu și cum le-ai depășit?

Nu știu cu pilele. Tot ce am făcut, am făcut prin munca mea și cine m-a ajutat, m-a ajutat pentru că o făceam bine. Apoi castinguri, refuzuri, piese lansate care n-au avut ecou… toate acestea sunt parte din munca și viața artistului și necesită un anumit tip de tărie interioară. Mă ajută prietenii, familia, excursiile pe munte, meditația și întotdeauna cântatul rămâne cel mai terapeutic. Acestea fiind zise, foarte mult ajută și succesele în domeniu. Am avut și din acelea.

Cum a fost după această apariție în show. Ce feedback ai primit de la cunoscuți?

Feedback-ul cunoscuților a fost foarte bun, dar cel mai mult m-a impresionat feedback-ul unor necunoscuți. Mi-a scris un băiat că mă vede ca pe tatăl pe care nu l-a avut și, deși piesele mele au multe glume, ele conțin, pentru el, lecții de viață care-l ajută să crească și să se maturizeze. Mi-a mers direct la inimă și m-a motivat să continui să fac muzica pe care o fac.

Sursa Foto: Pro TV

Publicat: 08 mart. 2023, 10:56 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete
Gabriela Grigoriev este reporter special pe zona de Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN. A…...
Pe aceeași temă