EXCLUSIV | Carmen Harra, despre un cutremur mare în România + Ce spune despre dezastrul din Turcia și Siria

Publicat: 12 feb. 2023, 11:29 Autor: Dora Bazavan Vedete

Carmen Harra, despre un cutremur mare în România. Carmen Harra se teme de cutremure. Celebrul psiholog și terapeut din America are în spate experiența cutremurului din ’77 care a marcat-o nespus, devenind de atunci și ușor claustrofobă.

Despre drama și dezastrul din Turcia și din Siria, unde aproape că s-a pierdut deja șirul morților care și-au găsit sfârșitul sub dărămături, Carmen Harra e de părere că este ceva necurat la mijloc. Exclusiv pentru Ciao.ro, Harra a făcut mai multe declarații.

Ce spune despre dezastrul din Turcia și Siria: „E și o mână umană la mijloc”

“Mie mi se pare foarte ciudat cutremurul ăsta, în felul în care s-a întâmplat și magnitudinea lui. Nu știu dacă e și o mână umană la mijloc, nu numai revolta pământului față de așa ceva. Deci nu mi se pare că e un simplu cutremur. E ceva mult mai complex aici care s-a întâmplat și simt în intuiția mea că e și o mână umană la mijloc, într-un fel sau altul. Deci e ca un avertisment, vine ca ceva cu dublu tăiș. E mult mai complexă situația decât pare!”, ne-a declarat Carmen Harra.

România e ferită deocamdată de un cutremur dezastruos

Întrebată dacă România este și ea în pericol și ne paște vreun cutremur de proporții, celebra clarvăzătoare ne-a asigurat că deocamdată sau cel puțin în 2023 românii nu au de ce să se teamă.

“Nu văd în România un cutremur de proporțiile astea în viitorul apropiat. Văd cutremure mici, tolerabile, dar nu așa ceva, deci românii să fie vigilenți pentru că întotdeauna e bine să fii vigilent la așa ceva, să ai grijă, și în  special, în București, nu se face nimic să se consolideze clădirile care sunt în pericol. Vă ocupați de orice altceva, dar nu ca să vă protejați sau să vă gândiți la viața oamenilor, dat fiind faptul că Vrancea este o zona seismică.

Însă lucrurile nu se repetă cum au fost, cutremurul din ’77 a fost un cutremur care a dărâmat centrul Bucureștiului. Va veni un cutremur în viitor, dar nu imediat și nu în centrul Bucureștiului, ci în  zonele apropiate, fără să producă astfel de nenorociri. Nu este în viitorul imediat apropiat așa că puteți să stați liniștiți, deși e greu să stați liniștiți când știi că trăiești într-o astfel de zonă și mai ales că ciclic, astfel de cutremure se întâmplă. Nu se întâmplă nimic pe parcursul anului 2023, nimic de genul ăsta pentru români!”,  a spus pentru Ciao, Carmen Harra.

Carmen Harra, despre un cutremur mare în România

De asemenea, Carmen Harra trage cu această ocazie un semnal de alarmă pentru ca Bucureștiul să fie bine consolidat și îngrijit.

“Cutremurele sunt politice, cutremurele sunt de altă natură,  în special economice, devastatoare, în perioada care urmează, așa că trebuie să ne înarmăm cu înțelepciune să știm cum să navigăm prin această perioadă dificilă prin care trece omenirea. Avem și o mică bucurie că totuși nu ne paște așa ceva! Aveți grijă de voi pentru că trebuie să faceți ceva cu acest București care parcă e devastat întotdeauna! De câte ori vin în București văd clădirile atât de murdare și atât de neîngrijite, ar trebui făcut ceva. Primarul ar trebui să se ocupe de aspectul Bucureștiului”, a mai adăugat Harra.

Nu va uita niciodată cutremurul din ‘77

Carmen Harra își amintește ca și azi cutremurul care a făcut ravagii în ’77. Acesta a prins-o la București și a marcat-o pe viață!

“Am trăit cutremurul din ’77, eram la București! Nu am să uit cât trăiesc. Era spre seară, adică în jur de 8 seara. Am vrut să mă culc și am avut o senzație de sufocare. Am văzut în fața ochilor cum cad clădirile și am ieșit din clădire cu două minute înainte să cadă clădirea. Am văzut oameni murind în fața mea, nu am să uit cât trăiesc, eram în pijamale, în picioarele goale. Eram venită la București, de la Cluj, unde eram studentă, aveam 22 de ani, și nu am să uit niciodată ce traumă am suferit, apropo de trauma cutremurelor, ani și ani de zile. Și acum sufăr!

E o traumă pentru restul vieții! Și acum văd în fața mea imaginile clădirilor căzute, oamenii tăiați în bucăți. Nu pot să uit niciodată! Am rămas cu o claustrofobie înfiorătoare de atunci, cu frică de locuri închise, o frică, cred că subconștientă pe care  nici nu pot să o descriu dar este înfiorătoare. Oamenii care au trăit asta nu se pot vindeca niciodată de acesta traumă, este mult prea puternică. Cutremurele, în general, sunt eliberări energetice ale planetei. Planeta se scutură de încărcăturile negative”, ne-a declarat Carmen Harra.

Publicat: 12 feb. 2023, 11:29 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă
×