EXCLUSIV | Marcela Fota e optimistă + Ce îi dă încredere în viitor: „Vreau să mă bucur de fiecare moment al vieții!”

Publicat: 07 mai 2024, 22:00 Autor: Dora Bazavan Vedete

Marcela Fota îl iubește ca pe ochii din cap pe fiul ei, David. Artista de muzică populară privește cu încredere în viitor. La 4 ani după ce a rămas văduvă, cântăreața își dorește să se bucure de tot ceea ce trăiește și asta ne-a mărturisit în interviul pentru Ciao.ro!

Care este secretul Marcelei Fota de se întreține atât de tânără și frumoasă?

Împlinirea sufletească! Caut frumosul în orice întâmplare a vieții.

Ții post? Te ajută la dietă sau nu e un must?

Din păcate nu țin post, mi-ar plăcea să fac asta pentru sănătatea organismului, dar nu reușesc.

Ești adepta altor diete sau a postului intermitent?

Sunt adepta faptului că trebuie să mâncăm conștient și controlat.

Marcela Fota e optimistă + Ce îi dă încredere în viitor

Cum arată meniul tău într-o zi în care ești acasă și nu pe drumuri, între concerte? Cât de organizată ești în privința alimentației, la ce poftești cel mai des? Ce nu îți lipsește niciodată din frigider?

Trebuie să mărturisesc căci în ultima perioadă (de când mi-a crescut băiatul) mănânc mult mai organizat. Mic dejun „bogat” iar cina în mare parte este un grătar sau ceva la cuptor (asta preferă David iar eu mă adaptez). Eu sunt o împătimită a mâncărurilor tradiționale, deci cel mai mult poftesc la sarmale.

Când ții cură mai trișezi cu câte un desert, ceva dulce?

Nu țin cure de slăbire, doar mănânc controlat. Și da…trișez, îmi place ciocolată.

Ce îți aduce acum zâmbetul pe buze?

Orice…un răsărit de soare, un gând către Dumnezeu, o cafea bună…

Cum e Marcela Fota în afara scenei? Ce altceva îți place să faci în afară de muzică, atunci când vrei să te relaxezi?

Sunt exact cum arăt, veselă, iubitoare, activă, pozitivă. Îmi place să mă plimb, iubesc să petrec timp cu David (și lui cu mine,încă…). Îmi place să stau cu mine, să citesc, să scriu cântece…îmi place să beau cafea…

Știu că lalele parcă sunt florile tale preferate! Acum e anotimpul lor! Ai un gol în stomac când le vezi peste tot?

Iubesc toate florile dar da, lalelele sunt slăbiciunea mea, și mă bucur de fiecare dată când văd lalele, în casa mea sunt aproape zi de zi lalele în vază, nu simt gol în stomac simt bucurie pentru că știu cu cât drag îmi erau oferite.

„Vreau să mă bucur de fiecare moment al vieții!”

Cât de mult ți-ai vindecat sufletul? Ești pregătită să iubești din nou cu toată ființa ta?

Sufletul meu este plin de dor și de acceptare.

Ce bărbat îți dorești de acum încolo lângă tine, care să te împlinească și cu care să faci o echipă de neînvins?

Atâta timp cât David este lângă mine, am tot. Ne bucurăm unul de celălalt, când o să se însoare David…vedem atunci.

Care e cel mai mare sfat pe care l-ai primit de la mama ta?

„Să nu faci umbră pământului degeaba”, asta ne spunea mereu, Ne-a învățat să nu ne fie greu să muncim și să luptăm pentru ce ne dorim.

Dar cea mai bună povață pe care i-ai dat-o, la rândul tău, fiului tău?

Fiului meu mereu îi spun să fie „drept”.

Cum îți place să te caracterizezi acum, la 4 ani după ce ai rămas văduvă? Ai mai multă încredere în tine, ești mai curajoasă? Cum privești viața acum?

Un om destul de ancorat la realitate. Am știu întotdeauna ce pot și tot întotdeauna am știut că Dumnezeu face cum consideră El. Vreau să mă bucur de fiecare moment al vieții.
Nu m-am schimbat, doar am conștientizat și am acceptat.

Publicat: 07 mai 2024, 22:00 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă
×