Un martor care a intrat in curtea monstrului de la Caracal a facut marturii care ar ingrozi pe toata lumea. El a recunoscut ca s-a speriat foarte tare.
Declaratii uluitoare despre curtea lui Dinca. Un martor care a povestit, la România TV, că s-a îngrozit după ce a fost o dată în curtea lui Gheorghe Dincă. El s-a dus pentru că ar fi avut o o problemă la mașină.
În opinia sa, Alexandra și Luiza pot fi și omorâte dar să și traiască.
„Vă spun sincer că suntem între opt ochi: de la început mi-a lasat o impresie de bandit. Eu de aia nu m-am m-ai dus. E bandit de bandit. Și stiți cât de hoț e? Nu declară nimic”, a susținut acesta.
El a povestit că atunci când a fost la Dincă a văzut niște cuțite.
„Am fost ati fost am văzut și cuțitele alea. Mi se bătea ochiul, așa îmi făcea! M-a întrebat de grupa sanguină! Mi-a zis ce grupă sanguină aveți? Zic 0,1. Și ce vârstă! Ați fi de o vârstă cu mine, a zis el! Domnule, merg în 66 de ani, am iesit la pensie. Tot mi se batea ochiul domnișoară de îmi sarea din cap! Îmi sărea din cap, înțelegi mata!?”, a mărturist acesta.
Mai mult, el a spus că atunci când a vazut cuțitele i s-a ridicat părul in cap.
„Păcat că nu am putut să le număr și nu vreau să exagerez erau ori peste 10, ori cel puțin 8 sau 9. Erau afară! Va spun sincer: am transpirat imediat! Vă spun sincer că mi-a lasat o impresie de vagabont. E jigodie mare. Ar trebui toți schimbați de la politie de la Caracal! Nu mă feresc e mafie mare!”, a comentat acesta la România TV.