Emily Burghelea și-a botezat băiețelul. Ce nume special i-a ales: „Azi este despre tine, sufletul meu!”

Publicat: 25 apr. 2023, 13:08 Autor: Camelia Vedete

Emily Burghelea și-a botezat băiețelul, iar evenimentul a fost pregătit cu atenție, până în cel mai mic detaliu. 

Micuțul Damian a avut parte de ceremonia de creștinare încă de la 1 martie, însă părinții micuțului au pregătit apoi, în cinstea lui, o petrecere somptuoasă care a furat ochii tuturor invitaților prin locația aleasă și prin decorațiuni.

Emily Burghelea și-a botezat băiețelul

Mămica Emily Burghelea și-a dorit ca totul să iasă perfect în ziua în care băiețelul ei a fost sărbătorit.

Așa că petrecerea a fost amânată și nu a avut loc tot în luna martie, atunci când copilul ei a primit Taina Botezului. Astfel, ajutată de soțul ei, dar și câteva minți luminate într-ale decorațiunilor de evenimente, Emily Burghelea a reușit să creeze o atmosferă spectaculoasă la eveniment, scrie demamici.ro.

„Azi este despre tine, sufletul meu! Petrecerea de botez a lui Damian se întâmplă acum! 🤍 Viață lungă și frumoasă, baby Damian Andreas ! ✨”, a scris mămica pe contul ei de Instagram, în dreptul mai multor fotografii de la eveniment.

Ce nume special i-a ales: „Azi este despre tine, sufletul meu!”

Locația a fost una plină de eleganță, înconjurată de flori, dar și de detalii rafinate, precum un șemineu și sfeșnice cu lumânări pe mesele invitaților.

„Nu am cuvinte, jos pălăria! Am lacrimi în ochi când postez”, a mai scris, încântată, Emily Burghelea, despre decorul evenimentului în care vedeta principală a fost micuțul Damian.

Ce probleme de sănătate a avut Emily Burghelea după ce a născut

Emily Burghelea este pe val. Și nu doar ca tânăr influencer ci pe toate planurile. Este o mămică tânără care la 24 de ani are deja o fetiță de aproape doi ani și un băiețel născut pe 20 ianuarie, anul acesta, tot pe cale naturală.

Cât de mult i s-a schimbat viața și ce spune despre botezul micuțului său, relația cu Iubitul lui Emily. Soțul ei care i-a fost alături în toate momentele importante dar și despre problemele de sănătate, fosta concurentă “Bravo, ai stil”, a trecut prin toate pentru Ciao.ro și ne-a povestit cum se simte acum!

Emily este foarte fericită

Emily, cât de fericită și împlinită ești în momentul de față?

Când mă uit la Damian și la Amedeea mi se umple sufletul de fericire și nu am cum să  nu mă consider o femeie împlinită și într-adevăr mă fac  foarte-foarte fericită! Am avut noroc să îmi întâlnesc sufletul pereche atât de devreme, pentru că am 24 de ani. Cumva la vârsta asta nu toată lumea se  gândește la căsătorie sau la copii. Mie mi l-a scos Dumnezeu pe Andrei în cale și practic mi-a schimbat viața, nu știu!

Nu mă vedeam o mamă tânără pentru că nu visam neapărat la treaba asta. Însă în momentul în care l-am întâlnit pe Andrei, pur și simplu totul s-a schimbat și i-am spus că el este bărbatul lângă care vreau să îmi trăiesc toată viața. Și l-am vizualizat ca pe tatăl copiilor mei și asta s-a și întâmplat acum. Iar pentru asta sunt extrem de recunoscătoare și foarte-foarte bucuroasă, foarte plină de recunostință față de Dumnezeu. Citește articolul aici.

Publicat: 25 apr. 2023, 13:08 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă