Emilia Ghinescu a riscat tot ca să devină mamă, iar astăzi are 3 copii: „Eram în luna a opta când m-am trezit într-o baltă de sânge”
Emilia Ghinescu este una dintre acele femei care a simțit dintotdeauna că este făcută să devină mamă, că acest rol este una dintre menirile ei importante în această viață.
Și poate că, din același motiv, în ciuda piedicilor și diagnosticelor puse de medici, îndrăgita interpretă de muzică populară a reușit să-și vadă visul devenit realitate: nu o dată, ci de trei ori.
„Pe la 14-15 ani am avut o durere foarte mare la rinichi și m-am dus la un control. La ecograf mi-a fost descoperită această malformație și mi s-a spus că dacă voi putea avea măcar un copil, atunci e mare lucru! Dar, mai mult de unul, nu.
La acea vârstă nu am luat în seamă aceste lucruri. Când l-am avut pe Andrei, am avut o sarcină destul de lejeră”, își începe artista povestea pentru demamici.ro
R: Cât de frecvente sunt astfel de malformații?
„Nu știu, în sensul că la mine a fost și din naștere. Ambii rinichi sunt mai mici, ei sunt funcționali, însă rinichiul drept este întors.”
R: Ce te-a făcut să-ți asumi acest risc? Riscul unei sarcini?
„Dacă aș fi putut, aș fi făcut zece copii, nu trei. Îmi sunt atât de dragi copiii și ideea de a avea un copil mic în casă pentru mine este o minune. Iubirea față de copii, pentru partenerii mei de viață… toate astea m-au făcut să nu mă gândesc la mine și la sănătatea mea și să am încredere în Dumnezeu și în medici.” Citește tot articolul pe demamici.ro.
Emilia Ghinescu, suspectă de cancer
În urma controalelor, vestea că vedeta ar putea fi suspectă de cancer a doborât-o psihic pe Emilia Ghinescu. Cu ajutorul unui medic renumit, interpreta de muzică populară a fost pusă pe picioare, însă rugămintea acestuia a fost să nu mai rămână gravidă încă odată. Pericolul unei noi sarcini putea determina un blocaj renal, în urma căruia să sfârșească atât artista, cât și fătul.
Iubirea imensă pe care Emilia Ghinescu i-o putra lui Sebi Albăstroiu, a determinat-o însă pe aceasta să aducă pe lume un nou copil. În ciuda riscurilor la care s-a supus odată cu decizia luată, cea de-a treia sarcină a decurs fără mari probleme. Deși și-a riscat complet viața, Emilia Ghinescu a dat naștere unui nou miracol, pe nume, Anastasia.
„La 4 ani de la ultima naștere, slăbisem și mă simțeam foarte rău. În aceeași zi am chemat salvarea de patru ori, pentru că mă tăvăleam pe jos de dureri. Medicul de la urgență mi-a spus că mă suspectează de cancer la rinichiul drept. Cred că dacă mă tăia cineva de sus până jos cu lama nici nu ma simțeam. Sebi, partenerul meu își dorea un copil al lui și am zis că merită efortul și sacrificiul meu. Pe lângă bucuria de a avea un nou copil, pe mine mă încerca teama și neliniștea. Norocul meu a fost că am luat doar 4 kg în sarcină”.