Drama prin care a trecut Cristina Joia, designerul ”Visuri la cheie”: ”Mi-au pus o plasă ca să nu mai intre tumorile în plămân”

Publicat: 12 mai 2021, 13:18 Autor: Andreea Voicu Vedete

În toamna anului trecut, Cristina Joia, designerul ”Visuri la cheie”, a fost bătută într-un magazin din Capitală de către o femeie. Sub privirea îngrozită a celor din magazin, vedeta a fost lovită cu un obiect ascuțit în față, care i-a cauzat răni serioase. Însă, pe de altă parte, nu toată lumea știe faptul că vedeta Pro TV a trăit o adevărată dramă.

Cristina Joia a trecut prin momente foarte grele, dramatice, care au adus-o la un pas de deces. Designerul de la ”Visuri la cheie” a avut probleme mari de sănătate, după ce a făcut patru fertilizări in vitro și două inseminări. A fost diagnosticată cu o boală gravă, iar medicii i-ar fi spus inițial că este cancer. Într-o zi, când se afla pe stradă, a simțit că nu mai are deloc aer și nu s-a mai putut mișca. Atunci, Cristina Joia a chemat ambulanța, iar în urma unor investigații a aflat că plămânul ei era plin de tumori.

”Eram pe stradă și nu am mai putut să respir. Am făcut pneumotorax spontan. Plămânul drept nu mai funcționa. Am stat trei săptămâni în spital la Municipal. La două săptămâni, mi-au făcut un CT pentru că nu știau ce am.

Plămânul meu era perforat. La CT s-a constat că plămânul are din nou găuri. Au zis că am cancer. M-am dus apoi la „Marius Nasta”. La a doua operație, medicii au pus un diagnostic foarte rar. A mai fost nevoie și de a treia operație când mi-au pus o plasă ca să nu mai intre tumorile în plămân. Am endometrioză toracică. De obicei, endometrioza la femei e pelviană. Sunt dependentă de un tratament hormonal pe care-l iau de șase ani”, a spus Cristina Joia, arată Viva.

”Am făcut două fertilizări in vitro și patru inseminări artificiale, care nu au reușit. Frustrarea mea e că doctorii nu mi-au spus că nu avea sens să mai pompez hormoni în mine. Am adoptat un copil. Imediat după ultima fertilizare in vitro, am ajuns cu ambulanța la spital. Nu mă consider un om bolnav! Dacă m-aș îmbolnăvi de COVID, aș putea avea probleme foarte grave”, a continuat vedeta.

Cristina Joia a dat-o în judecată pe atacatoarea din supermarket

Asemenea fapte nu trebuie să rămână nepedepsite, iar acesta este motivul pentru care Cristina Joia este decisă să meargă până la capăt în procesul pe care i l-a intentat atacatoarei din supermarket.

„Este un drum foarte lung, trebuie să mă înmarmez cu răbdare, dar este important să merg până la capăt. Da, este o situație care presupune un consum imens de timp și energie, însă din povestea asta oamenii trebuie să înțeleagă că nu trebuie să abandonezi. Acesta trebuie să fie mesajul, tocmai pentru ca pe viitor să nu mai existe și alte victime, în situații similare!”, a mai explicat Cristina Joia.

sursă foto: capturi video Youtube

Publicat: 12 mai 2021, 13:18 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă