Drama neștiută a frumoasei Alina Pușcău de la Ferma. Copilăria vedetei a fost greu încercată: ”Când ai un tată care bea foarte mult”

Publicat: 23 sept. 2020, 14:01 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Alina Pușcău este una dintre cele mai sexy concurente de la Ferma. Deși are o viață la care mulți nici nu visează, modelul nu a avut parte numai de bucurii de-a lungul timpului. Copilăria acesteia a fost greu încercată, mai ales din cauza tatălui său care avea probleme cu alcoolul.

Alina Pușcău a plecat de acasă încă din adolescență, de la doar 14 ani.

Faptul că a fost nevoită să facă acest pas a maturizat-o foarte tare pe frumoasa șatenă. Modelul povestește faptul că bătaile și jignirile pe care mama sa le primea frecvent și la care a fost martoră de-a lungul anilor au determinat-o să plece de acasă pentru a-și face propriul rost în viață.

Singurul vis pentru care a muncit din greu a fost acela de a-i cumpăra mamei sale o locuință, iar la 25 de ani această dorință a devenit realitate. Bucuria a fost la fel de mare și pentru femeia care i-a dat viață frumoasei șatene pentru că a putut divorța de soțul abuziv și să înceapă o nouă viață.

Alina Povestește totodată că a încetat să mai vorbească cu părintele său, chiar dacă acesta a mai căutat-o, iar după ce acesta s-a stins, vedeta dezvăluie faptul că regretă că nu i-a dat o șansă la împăcare.

„Regret foarte mult că nu l-am lăsat să vorbească, să spună ce are de spus. Când ai un tată care bea foarte mult și reacționează altfel, e foarte greu. A fost dificil pentru mine să-i văd pe părinții mei că se certau, nu se înțelegeau bine. Câteodată se băteau. Eu am mers să lucrez la o vârstă foaret fragedă pentru că am vrut să o ajut pe mama  Și așa s-a și întâmplat. La 25 de ani i-am cumpărat mamei casă. S-a despărțit de tata după 37 de ani și el a rămas în casa în care ne-am născut. A încercat cinci ani să-mi ceară iertare și să mă sune, dar n-am răspuns niciodată, După cinci ani, am primit un telefon de la sora mea că a venit Salvarea la el, că nu poate fi salvat și că o să moară. M-am simțit foarte vinovată. Doi ani mi-a fost foarte greu să fiu om pe Pământ. M-a afectat foarte mult. Părinții au avut o viață și trebuie să-i accept așa cum sunt ei, să-i iubesc și să nu-i judec. Să nu judec pe nimeni, asta am învățat”, a povestit, cu sinceritate și emoție, Alina Pușcău, la reality show-ul „Ferma. Orășeni vs. Săteni„.

Publicat: 23 sept. 2020, 14:01 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×