Alina Puşcău de la ”Ferma”, adevărul despre relaţia ei cu actorul Vin Diesel: „Am fost iubirea vieţii lui”

Publicat: 09 sept. 2020, 11:45 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Alina Puşcău face parte din echipa orăşenilor în emisiunea ”Ferma” de la Pro TV. În primul episod din acest sezon al show-ului, fotomodelul a făcut dezvăluiri nemaiștiute despre cariera ei, dar şi despre relaţia cu actorul Vin Diesel.

La 16 ani, Alina Puşcău a câştigat concursul Elite Model Look în România, iar de atunci este unul dintre cele mai apreciate modele din lume: ” Ţin minte că eram pe coperţi în toate ţările. Mi s-a schimbat viaţa, nici nu ştiam ce se întâmplă cu mine”, spune Alina.

Direct de pe podiumurile internaționale, Alina Pușcău vrea să le arate tuturor că nu o recomandă doar frumusețea.

”Pentru mine, provocarea Ferma înseamnă «back to basics», reîntregirea cu natura și reaprecierea lucrurilor simple. Abia aștept să îi cunosc pe cei alături de care mă voi îmbarca în această aventură”, a spus Alina Pușcău.

Alina Pușcău, despre relația cu Vin Diesel

Cea care a fost curioasă de trecutul frumoasei șatene a fost cântăreaţa Anda Adam: ”Şi ia zi, ai fost cu Vin Diesel?”

”L-am cunoscut pe Vin Diesel la Paris, prin prieteni. Îmi spuneau: uite, băiatului acela de la masă îi place de tine. Ştii cine e? e din Fast & Furious…Nu, nu ştiu şi nu mă interesează. Tot întreba de mine. Îl uram, nu-l suportam. Ţin minte că a luat numărul meu, eram la shopping în Paris şi văd că mi-a scris cineva şi am înţeles că m-a urmărit. Mai târziu a zis că am fost iubirea vieţii lui”, a mărturisit Alina.

Din spusele celebrului model, relația cu Vin Diesel s-ar fi terminat pentru că actorul îşi dorea o familie şi copii, iar ea nu se simţea pregătită: „El voia să aibă familie, copii, eu aveam 23 de ani, eram prea mică şi nu mă gândeam să mă căsătoresc şi să fac copii, chiar dacă era vorba de Vin Diesel. Mi-a spus de la început că vrea copii“.

Publicat: 09 sept. 2020, 11:45 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă