Brigitte Bardot a fost una dintre cele mai frumoase femei din lume, dar în spatele zâmbetului fermecător a stat o dramă de care nu a știut nimeni: depresia severă cu care Brigitte s-a luptat ani de zile!
Brigitte Bardot, a sedus publicul cu senzualitatea sa în anii ’50 şi ’60 şi a devenit un sex-simbol al cinematografiei mondiale. Însă drumul spre faimă a fost presărat cu multe obstacole şi dezamăgiri, potrivit biografiei „Brigitte Bardot:The Life, The Legend, The Movies“, scrisă de Ginette Vincendeau.
Deși s-a bucurat de glorie și de apreciere Brigitte Bardot a încercat să își ia viața de cel puțin patru ori și singură recunoaște că este un miracol faptul că trăiește încă.
„Poți fi descult și să ai griji. Am fost de mai multe ori pe punctul de a mă sinucide. Este un miracol că încă mai sunt în viață„, a declarat starul.
Depresia a apărut în același timp cu succesul, căruia diva nu a reușit să-i facă față. În plină glorie, ea nu era decât o fată singură și confuză. Suferea de depresie severă, dar niciodată nu a învățat să gestioneze boala’, a declarat cel ce i-a scris biografia, Jeffrey Robinson.
Se pare că prima tentativă de suicid a lui Brigitte Bardot s-a întâmplat pe când aceasta avea doar 16 ani și era îndrăgostită până peste cap de regizorul Roger Vadim, cu șase ani mai în vârstă ca ea. Cei doi au început o aventură toridă, dar când idila a fost descoperită de părinții fetei, niște parizieni înstăriți, aceștia și-au amenințat fiica că o mută la liceu în Anglia. Devastată, actrița, la vremea aceea doar model, și-a băgat capul în cuptor, dar a fost descoperită la timp de părinți.
Brigitte a încercat de asemenea să-și ia viața la 25 de ani, în 1960, la scurtă vreme după ce a adus pe lume un băiețel. Blonda a înghițit atunci o cutie de pastille și și-a tăiat venele în luxoasa ei vilă din Franța, dar a fost, din nou, salvată.
Născută pe 28 septembrie 1934, într-o familie bogată din Paris, micuţa Bri, cum o strigau părinţii, a crescut în elegantul arondisment 16, în apropierea Turnului Eiffel. Şi-a petrecut vacanţele în Alpi, iarna, şi la Saint Tropez, vara. Micuţa localitate de pe Coasta de Azur, în trecut un sat de pescari, a rămas până astăzi locul ei de suflet.
A făcut balet, apoi a lucrat ca model (avea înălţimea ideală pentru acea perioadă, 1, 70 metri, şi, spre deosebire de rivalele sale Marilyn Monroe şi Elizabeth Taylor, nu a avut niciodată probleme de greutate), iar la 15 ani a apărut pe coperta revistei „Elle“. Un an mai târziu, îl cunoştea pe asistentul de regie (mai târziu regizorul) Roger Vadim, de care s-a îndrăgostit nebuneşte.
„Mi-a lăsat impresia unui lup: s-a uitat la mine, m-a speriat, m-a sedus, nu mai ştiam unde sunt şi ce e cu mine“, povestea tânăra despre această primă întâlnire, după cum scrie Ginette Vincendeau în cartea sa.
Mai întâi s-au iubit în secret, apoi nu şi-au mai ascuns relaţia, în ciuda faptului că părinţii tinerei s-au opus tot timpul şi chiar au ameninţat-o că o trimit în Anglia. Au renunţat abia când Bri a încercat pentru prima oară (dar nu şi ultima) să-şi ia viaţa. Însă nu i-au permis să se căsătorească cu Vadim până ce nu a împlinit 18 ani.
Actriţa nu a recurs niciodată la operaţii estetice, aşa cum au făcut multe dintre colegele ei de generaţie, de la Sophia Loren la Jane Fonda. Astăzi abia mai poate merge, cu ajutorul unui baston, şi trăieşte pe proprietatea ei din Saint Tropez, numită La Madrague, alături de cel de-al patrulea soţ Bernard d’Ormale, cu care s-a căsătorit în 1992.