Dragoș Bucur a trăit asta la 2 noaptea! Nu va uita niciodată: „Totul a durat doar câteva minute, dar senzația era că am stat cel puțin o oră”

Publicat: 17 oct. 2023, 11:38 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Dragoș Bucur a avut parte de o experienţă inedită după ce a urcat pe scena unui festival de muzică. Prezentatorul de la Visuri la cheie a povestit în cadrul unui interviu recent că a trecut prin emoții de nedescris. Iată cum au reacţionat fanii când l-au văzut. Nu se aştepta la asta!

Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol și Dorian Boguță fac parte din distribuția filmului „Încă două lozuri”. Filmul se va lansa oficial pe 27 octombrie. Până atunci, cei trei s-au gândit să le facă celor care îi urmăresc o mare surpriză.

Distribuția filmului „Încă două lozuri”

„În momentul când am ieșit pe scenă, mulțimea aia de oameni a început să strige și să sară în sus”

Doi dintre protagoniştii filmului au fost prezenţi la lansasarea piesei „Ce seară minunată”, alături de Mario Fresh și Renato. Dragoș și Dorian au urcat pe scena celui mai important festival din țară alături de cântăreţi, iar reacţia publicului a fost în delir.

„M-am simțit super-star. Era chiar comic cumva. În momentul când am ieșit pe scenă, mulțimea aia de oameni a început să strige și să sară în sus, și să întindă mâinile spre noi. În față era un tip cu un drapel mexican pe spate și care în disperare voia să ne atingă. Cu siguranță, habar nu avea cine suntem noi, dar eram pe scenă și atunci ne credea super-staruri. Venea o energie nebună din public. Avem poze de acolo și pe fețele noastre se vede o excitare dementă, chiar dacă era ora 2 noaptea. Totul a durat doar câteva minute, dar senzația era că am stat cel puțin o oră, că am ieșit epuizați. Mă bucur că am trăit senzația aia, pentru că puțin probabil voi mai avea șansa asta, dintr-un motiv simplu, cânt foarte prost”, a declarat cu zâmbetul pe buze, Boguță, potrivit libertatea.ro.

Cum s-a simţit Dragoş Bucur pe scenă

Și Dragoș Bucur recunoaște că în ciuda faptului că are o experiență amplă pe scene mari, emoția de la festival nu s-a comparat cu ceea ce mai trăise: „Am fost pe scene de teatru, am jucat chiar la Acropole în Atena, am filmat cu mari nume ale cinematografiei și lângă regizori geniali, dar trebuie sa recunosc un lucru – energia pe care o primești de la mii de oameni care cântă împreună cu tine este de neegalat!”

 

Sursă foto: social media

Publicat: 17 oct. 2023, 11:38 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă