Dorian Popa a izbucnit în lacrimi în timpul unui interviu. Artistul nu s-a mai putut abţine: „Cea mai mare putere îmi vine de la Dumnezeu”

Publicat: 27 feb. 2024, 11:10 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Dorian Popa a izbucnit în lacrimi în cadrul unui interviu. Celebrul vlogger a fost invitat recent în podcastul lui TeoTrandafir, iar unul dintre subiectele abordate l-a pus în dificultate.

Dorian Popa nu are nevoie de prea multe prezentări. Este unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti şi creatori de conţinut din mediul online, cu fani în toată ţara. În urmă cu doar câteva luni, numele său a fost implicat în câteva scandaluri de proporţii care i-au afectat imaginea. A fost prins sub influenţa substanţelor interzise şi de asemenea, colaborarea cu afaceristul Călin Donca, cercetat de DIICOT pentru înșelăciune, i-au făcut pe fani să îl privească cu alţi ochi.

Dorian Popa nu şi-a putut stăpâni lacrimile

Invitat în podcastul fostei prezentatoare de la Kanal D, Dorian Popa a izbucnit în lacrimi atunci când şi-a adus aminte de toate momentele grele pe care le-a trăit şi a început să rostească o rugăciune.

Pe tot omul și pe toată ființa ce este tulburătoare, Tu, Doamne, ține-i cu puterea ta cât mai departe de fața mea și lăcașurile vieții mele. Auzi părinte glasul meu, chiar dacă strig din mijlocul furtunii și ajută-mă să ies la limanul liniștii și al odihnei mele”, a spus artistul.

Artistul a apelat la terapie

Dorian Popa mărturisește că a trecut prin momente foarte dificile și a fost nevoit să apeleze la terapie. Acesta recunoaște, însă, că ceea ce îi aduce liniște sufletească este credința în Dumnezeu.

„Au fost momente când te mai zbuciumă puțin și te clatină. Am încercat să aleg o oarecare formă de terapie, dar nu este chiar o terapie, pentru că este o persoană care nu este psiholog, neapărat, este și un energoterapeut. Nu am avut mai mult de trei, patru discuții până acum, dar m-au ajutat. Cu toate astea, cea mai mare putere îmi vine de la Dumnezeu și pentru asta nu pot decât să-i fiu recunoscător. La sfârșitul zilei îmi repet același lucru pe care trebuie să ni-l repetăm în fiecare dimineață: m-am trezit, sunt sănătos, respir.

Pe lângă asta, slavă cerului mai am și o grămadă de lucruri de la bunul Dumnezeu, care mi-a dat în viață. De ce să mai stau să mă plâng? Dacă m-aș întâlni cu Dumnezeu față în față și al putea să-i pun o singură întrebare, l-aș întreba dacă mă poate ține sănătos toată viața. Atât îmi doresc. Dacă sunt sănătos, eu sunt sigur că le pot face pe toate celelalte”, a mai spus Dorian Popa.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 27 feb. 2024, 11:10 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă