Donald Trump a fost pus oficial sub acuzare!

Publicat: 14 ian. 2021, 08:12 Autor: Elena Arhiva
Donald Trump a fost pus oficial sub acuzare!

Camera Reprezentanţilor din Congresul american s-a reunit la ora locală 9 (ora 16, ora României) şi, la capătul unei şedinţe de aproape 8 ore, l-a pus sub acuzare pe preşedintele Donald Trump pentru incitare la insurecţie, în urma evenimentelor de săptămâna trecută, de la Capitoliu.

Deschiderea dezbaterilor a fost făcută de şefa Camerei, democrata Nancy Pelosi, care l-a numit pe preşedintele în exerciţiu „un pericol grav şi iminent” pentru America. La ora 23.25, ora României, a fost atins numărul necesar de voturi pentru punerea sub acuzare a lui Trump

În final, în favoarea punerii sub acuzare au votat 228 de membri ai Camerei Reprezentanţilor, dintre care 10 republicani. 194 s-au pronunţat împotrivă. Acum, hotărârea de punere sub acuzare trebuie dezbătută în Senat, care are ultimul cuvânt.

Liderul majorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, a respins cererea democraţilor privind o convocare timpurie a Senatului pentru a tranşa problema acuzaţiilor la adresa lui Trump.

Condamnarea preşedintelui SUA pentru acuzaţiile formulate în rezoluţia adoptată de Cameră poate fi decisă de Senat cu o majoritate de două treimi. Într-un astfel de scenariu, preşedintele este demis iar atribuţiile prezinenţiale sunt preluate de vicepreşedinte, scrie antena3.ro.

Procedura iniţiată în Cameră poate continua în Senat, chiar dacă Trump îşi încheie mandatul.

Trump ar putea fi acuzat în instanță

O ipotetică majoriate de 2/3 dintre senatori l-ar putea condamna pe fostul preşedinte pentru culpele menţionate în documentul adoptat de Camera Reprezentanţilor.

O astfel de condamnare nu-i va lua lui Trump prerogativele prezidenţiale – pentru că acesta îşi va fi încheiat, între timp, mandatul – dar îl va împiedica pe viitor să mai candideze pentru funcţii publice.

Aspectele penale ale acuzaţiilor formulate în documentul de impeachment nu ţin de Congres, ci de sistemul judiciar, astfel că Trump, ulterior plecării din funcţie, ar putea ajunge în instanţă.

Donald Trump este primul preşedinte american din istorie pus sub acuzare în Congres de două ori. Tentativa anterioară a fost iniţată de democraţi în Cameră, în decembrie 2019, şi a fost stopată de republicani la începutul lui februarie 2020 în Senat, unde aceştia din urmă deţin majoritatea. În 2019, democraţii l-au acuzat pe Trump de abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 14 ian. 2021, 08:12 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă