Doliu în presa din România. S-a stins vocea de la „Viaţa satului”

Publicat: 17 iul. 2020, 14:28 Autor: Elena Arhiva
Doliu în presa din România. S-a stins vocea de la Viaţa satului

Gheorghe Verman, prezentatorul emisiunii „Viaţa satului”, pe care a condus-o timp de două decenii la televiziunea publică, a încetat din viaţă. Gheorghe Verman avea 78 de ani.

Cunoscutul om de radio şi televiziune Gheorghe Verman a murit joi, la vârsta de 78 de ani. Jurnalistul a fost fondatorul rețelei Departamentului Studiourilor Teritoriale și Locale din Radio România și al postului Antena Satelor, potrivit rador.ro. El era considerat o legendă a Radio România, unde a realizat mai multe emisiuni. Este cunoscut, de asemenea, pentru emisiunea „Iarba verde de acasă”, urmărită nu doar în mediul rural, dar şi de cei din întreaga ţară. Mai mult, Gheorghe Verman era îndrăgit de români şi pentru emisiunea „Viaţa satului” pe care a condus-o la TVR timp de peste 20 de ani, în perioada 1969 – 1990.

Cine a fost Gheorghe Verman 

Născut pe 10 martie 1942, Gheorghe Verman a urmat cursurile Facultății de Limba şi Literatura Română de la Universitatea Bucureşti, precum și cele ale Universității „Maxim Gorki” din Moscova. Din 1966, timp de doi ani, el a fost profesor la cursuri organizate de Ministerul Afacerilor Externe. Din 1969, Gheorghe Verman începe să lucreze la Radioteleviziunea Română, afirmându-se ca realizator de emisiuni şi ca manager.

În anul 1991 proiectează şi organizează postul de radio Antena Satelor, iar din 25 decembrie 1991, devenea cunoscut ca prezentator pentru celebra replică inaugurală „Bun găsit, aici radio Antena satelor!”.

Citeşte şi: Doliu în lumea filmului românesc. Un actor din „Toate pânzele sus” a murit

Doliu în lumea cinematografică! A murit Grant Imahara, realizator MythBusters şi actor în Star Trek

 

Publicat: 17 iul. 2020, 14:28 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă