Doliu în lumea filmului. Actriţa Barbara Windsor a încetat din viață

Publicat: 11 dec. 2020, 09:47 Autor: Elena Arhiva
Doliu în lumea filmului. Actriţa Barbara Windsor a încetat din viață

Actriţa Barbara Windsor a murit joi seară, la vârsta de 83 de ani. Barbara Windsor era cunoscută pentru rolurile din serialul „EastEnders” şi seria de filme „Carry On”.

Barbara Windsor a fost diagnosticată cu Alzheimer în 2014 şi a fost mutată într-un centru londonez de îngrijire la începutul acestui an. Soţul ei, Scott Mitchell, a spus că a murit în acel centru, relatează BBC și news.ro.

Barbara Windsor a jucat în nouă dintre cele 31 filme din seria „Carry On”, în „Sparrows Can’t Sing”, pentru care a fost nominalizată la premiile BAFTA, dar a avut şi roluri în „Chitty Chitty Bang Bang” şi „On the Fiddle”, cu Sir Sean Connery.

Cine a fost Barbara Windsor

Rolul care a făcut-o celebră a fost Peggy Mitchell din serialul „EastEnders”. Ultima apariţie a ei în această producţie datează din 2016, acelaşi an în care a primit titlul „Dame” pentru serviciile aduse divertismentului şi pentru acţiunile caritabile.

Windsor, născută în Londra în 1937, a fost şi actriţă de teatru, făcând parte din distribuţia unor producţii ca „Oh! What A Lovely War” şi „Fings Ain’t Wot They Used To Be”. Pe scenă a debutat la vârsta de 13 ani.

Sursa foto: Facebook 98 FM

Publicat: 11 dec. 2020, 09:47 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×