Doi părinți și-au lăsat bebelușul pe balcon ”să doarmă la aer curat”, dar a murit! Cum a avut loc tragedia

Publicat: 08 ian. 2020, 09:40 Autor: Andreea Voicu News

O situație absolut neplăcută a avut loc în Rusia. Doi părinți sunt cercetați acum, după ce și-au lăsat bebelușul să doarmă în balcon și a fost găsit mort.

Băiețelul familiei, care avea doar șapte luni, a fost lăsat pe balconul locuinței pentru ”a dormi la aer curat”. Dar lucrul acesta banal s-a transformat imediat într-o luptă a organismului bebelușului cu temperatura de afară!

Bebelușul a murit, după ce corpul lui a fost expus la o temperatură de -7 grade Celsius timp de cinci ore! Incidentul a avut loc în Khabarovsk, partea de Est, scrie BBC.

Ministerul Sănătății, totuși, a făcut un apel. Acesta le-a cerut oamenilor să nu-și lase copiii mici afară: „Copiii pot deveni foarte repede victime ale temperaturilor scăzute”.

Copiii devin din ce în ce mai mult victime ale ignoranței și neglijenței părinților. Ei trebuie să realizeze că organismele micuților nu sunt neapărat fortificate, dacă sunt expuse la temperaturi joase.

Cauza principală a decesului bebelușul a fost hipotermia. Ea se manifestă atunci când temperatura normală a corpului scade din cauza expunerii la frig.

Publicat: 08 ian. 2020, 09:40 Autor: Andreea Voicu News
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă