Doi copii și mama unuia dintre ei au murit, după o deratizare în bloc

Publicat: 18 nov. 2019, 14:53 Autor: Simona Ciao.ro
Doi copii și mama unuia dintre ei au murit, după o deratizare în bloc

Cei trei au murit la Timișoara, după ce au prezentat simptomele unei intoxicații.

Doi copii și mama unuia dintre ei au murit. Alți 3 copii sunt internați la spital. Primele date arată că blocul în care locuiesc cu toții a fost deratizat recent.

Purtătorul de cuvânt al Spitalul de copii „Louis Țurcanu”, Mihai Gafencu, a declarat pentru MEDIAFAX că doi copii aduși la spital au murit, sâmbătă și duminică.

Doi copii și mama unuia dintre ei au murit

Alți 3 copii cu simptomele unei intoxicații sunt internați la spital.

„Sigur este vorba despre o intoxicație, încercăm și noi să ne dăm seama de la ce”, a spus Gafencu.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Timiș, Florin Crișan, a declarat că Ambulanța a fost chemată de mai multe ori la aceeași adresă, începând de sâmbătă, la persoane care prezentau semnele unei intoxicații. Atunci, persoanele afectate au refuzat să fie duse la spital, iar mai târziu au chemat din nou Ambulanța pentru că se simțeau rău.

Primele date arată că în blocul în care locuiau atât cei doi copii și mama unuia dintre ei, cât și cei 3 copii internați s-a făcut recent o deratizare.

Câte o anchetă a fost declanșată de Inspectoratul de Poliție Județean Timiș și de DSP.

Publicat: 18 nov. 2019, 14:53 Autor: Simona Ciao.ro
Pe aceeași temă