Decizia autorităților: Câte ore pe zi vor petrece copiii la şcoală din toamnă?

Publicat: 31 aug. 2020, 12:59 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
Decizia autorităților: Câte ore pe zi vor petrece copiii la şcoală din toamnă?

Ministerul Sănătăţii a emis noi reguli pe care autorităţile trebuie să le pună în practică, odată cu începerea anului şcolar, la 14 septembrie. Mai exact, elevii vor sta la şcoală între 3 şi maximum 7 ore.

Noile reguli au fost publicate în urmă cu scurt timp în Monitorul Oficial.

Numărul de copii într-o grupă/clasă

Numărul maxim de copii admiși la o grupă în unitățile de antepreșcolari, preșcolari sau într-o clasă pentru elevi se stabilește în funcție de normele specifice de cubaj și de particularitățile tipului de unitate, în conformitate cu legislația în vigoare, cu recomandarea de:

  • maximum 10 antepreșcolari/grupă în creșe și în alte servicii de educație timpurie antepreșcolară
  • 20 de preșcolari/grupă în grădinițe
  • 25 de elevi/clasă în ciclul primar
  • 30 de elevi/clasă în ciclul gimnazial, învățământ liceal și profesional

Numărul de ore la școală

În unitățile de învățământ antepreșcolar și preșcolar se respectă următoarele perioade dedicate unei sesiuni din categoria activităților de învățare:

a) pentru copii sub 1 an: între 5 și 10 minute/sesiune;
b) pentru copii între 1 și 3 ani: între 10 și 15 minute/sesiune;
c) pentru copii între 3 și 4 ani: între 15 și 20 minute/sesiune;d) pentru copii între 4 și 6 ani: între 20 și 35 minute/sesiune.

Prin activități de învățare pentru copiii cu vârste de la naștere la 6 ani se înțelege un ansamblu de acțiuni cu caracter planificat, sistematic, metodic, intensiv, organizate și conduse de cadrul didactic, în scopul atingerii finalităților prevăzute în curriculumul specific (activități liber alese, activități pe domenii experiențiale, activități de dezvoltare personală).
Pentru fiecare grupă de vârstă, activitățile de învățare alternează cu pauze de 10-15 minute între ele.

Pentru formele de învățământ școlar și universitar, în orarul școlar, numărul zilnic de ore de activitate nu trebuie să depășească următoarele limite, cu excepția celor cu pregătire specială în anumite domenii de activitate:

a) pentru învățământul primar: clasa 0 și I = 3-4 ore pe zi; de la clasa a II-a = 4 ore pe zi;
b) pentru învățământul gimnazial: 4-5 ore pe zi;
c) pentru învățământul liceal, profesional: 5-6 ore pe zi;
d) pentru învățământul postliceal și universitar: 6-7 ore pe zi.

Reguli pentru desfășurarea orelor

  • Activitatea de scriere nu se desfășoară la clasa pregătitoare și clasele I-II la prima oră.
  • Orele de educație fizică nu se efectuează în prima oră a turei de după-amiază.
  • Orele de desen, mai ales de desen tehnic, se vor efectua în perioadele de timp în care elevii beneficiază de iluminatul natural.
  • Se evită situarea a două ore consecutive ale aceluiași obiect de studiu.
  • Se evită planificarea unui număr mai mare de două teze pe săptămână, iar pentru clasele la care sunt prevăzute numai două teze se planifică o teză pe săptămână.
  • Tezele și lucrările de control planificate nu se stabilesc în prima și în ultima zi din săptămâna școlară și nici în două zile școlare consecutive.
Publicat: 31 aug. 2020, 12:59 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă