De ce nu este bine să dormi cu căldura pornită în cameră. Specialiștii trag un semnal de alarmă!

Publicat: 23 nov. 2023, 12:07 Autor: Alina Nistor Life
De ce nu este bine să dormi cu căldura pornită în cameră. Specialiștii trag un semnal de alarmă!

Temperaturile au început să scadă din ce în ce mai mult și românii fac tot ce este posibil pentru a fi cât mai cald în casă. Totuși, potrivit specialiștilor, se pare că nu este tocmai bine să dormi cu căldura pornită în cameră.

Primul motiv este legat de calitatea aerului. Temperaturile ridicate pot usca aerul din cameră, provocând uscăciune la nivelul gâtului și apariția tusei. De asemenea, nasul înfundat și dificultățile de respirație pot apărea ca urmare a unei atmosfere prea calde. Umiditatea scăzută poate fi, de asemenea, responsabilă pentru iritații ale pielii și ochilor. Atunci când e prea cald în dormitor vei putea începe să observi faptul că, de la o zi la alta, ochii tăi sunt tot mai iritați, la fel și pielea.

În timp pot apărea și senzațiile de mâncărime. Pielea uscată este mai susceptibilă la afecțiuni precum psoriazisul și eczemele. Transpirația excesivă este un alt efect negativ. Temperaturile ridicate pot determina corpul să transpire mai mult decât este necesar, ceea ce poate perturba somnul și duce la treziri frecvente pe timpul nopții. De asemenea, există riscul de umflare a picioarelor.

Care este temperatura ideală

Problemele cu umiditatea pot atrage, de asemenea, insecte precum gândacii, puricii și muștele, care se pot dezvolta mai bine într-un mediu cald. De asemenea, apariția mucegaiului și a igrasiei este o altă problemă periculoasă pentru sănătate, cu care românii se confruntă atunci când este umiditate în casă.

Unii experți susțin că cel mai important lucru este să reglăm temperatura casei, căci diferențele termice prea mari pot cauza apariția condensului. Astfel, potrivit acestora, cei de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au recomandat să stăm în casă la aproximativ 18 grade Celsius. Totuși, pentru cei care doresc să evite condensul, umezeala și posibila apariție a mucegaiului, temperatura din casă ar trebui să fie de 14-15 grade Celsius.

Cum să nu îți fie frig în timpul nopții

În loc să lași încălzirea pornită toată noaptea, există alternative mai sănătoase și eficiente. British Heart Foundation recomandă încălzirea strategică a camerelor și oprirea încălzirii în încăperile neutilizate. Poți utiliza o sticlă cu apă fierbinte sau o pătură electrică. Pături suplimentare, lenjeria de pat din flanelă sau lână, și păturile pufoase, speciale, sunt opțiuni excelente pentru a menține căldura în pat.

Pijamalele din fleece sau flanel țin mai cald decât bumbacul și purtarea mai multor straturi, în loc de unul singur este mai eficientă. Eliminarea curenților este, de asemenea, esențială. Blochează zonele din jurul ramelor ferestrelor și sub uși, și pune covoare care pot ajuta la izolarea podelei.

SURSA FOTO: Social Media

Publicat: 23 nov. 2023, 12:07 Autor: Alina Nistor Life
Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,…...
Pe aceeași temă